INVATAMANT
Unii merg zece kilometri pe dealuri pentru a ajunge la scoala, altii isi ambreiaza motoarele spre liceul de care-i desparte doua strazi. Unii sarbatoresc prima zi de scoala cu torturi, artificii si balonase, altii vin la ore numai pentru un adapost, un colt de corn si o gura de lapte. Unii si-au petrecut vacantele in strainatate, altii povestesc cum au pazit oile toata vara. Sunt copiii aceleiasi Romanii, peste care ieri s-a auzit primul sunet de clopotel.
Sase intr-o scoala
In satul in care s-a nascut Furdui Iancu mai functioneaza o singura scoala pe care cei de la Bucuresti vor sa o desfiinteze din cauza numarului mic de copii. Sase elevi vor mai veni anul acesta de peste dealuri.
Luni dimineata, cu o jumatate de ora inainte de inceperea noului an scolar, undeva in creierii Muntilor Apuseni, la scoala din Poiana Sohodol, femeia de serviciu angajata cu un sfert de norma aranjeaza pe cele sase teancuri de manuale scolare cate trei fire de flori de tataisa. In curtea acoperita de o ceata groasa ar fi fost atat de liniste ca ti-ai fi auzit respiratia daca preotul satului nu ar fi dat tare casetofonul din care se aude muzica bisericeasca. Asa face de fiecare data cand e post ori sarbatoare. "Du-maaa sus la Dumnezeu si la fiiiul taau". Iar de sus, din deal, coboara invatatoarea cu trei copilasi. Fiecare dintre ei tine in mana in dreptul pieptului cate un buchet de flori. Seamana cu niste soldatei care poarta arma. "Florile sunt de la mami!", se destainuie Ionut, un mititel blond cu camasa si cravata, boboc in clasa I. "Pentru cine sunt?", intrebam. "Pentru doamna invatatoare". "Cine e doamna invatatoare?". "Mami!".
MUNCA PATRIOTICA. Aurelia matura de 13 ani scoala si primeste bani cat sa-si cumpere incaltari
INVATATORUL. In Poiana Sohodol e o singura unitate de invatamant in care copiii mai fac ore. Au fost doua scoli cu clasele I-IV, isi aminteste invatatoarea din vremea cand se aseza ea in prima banca, in clasa I. Iar cand parintii ei erau elevi, clasele erau pline. Cu zeci de ani in urma a functionat si o scoala pana la clasa a VIII-a. Acum, daca aduni toti copiii de clasa primara din sat, nu-s mai multi de 5. Al saselea elev va veni abia azi din Abrud, cand copiii il vor cunoaste si pe noul invatator, Furdui Avram, dupa cum spune gura satului. E om din partea locului, are casa si pamant in Poiana si inca vreo 20 de ani de invatamant, pe care i-a adunat prin alte locuri mai apropiate de oras si mai departe de creierii muntilor. N-a ajuns in zona nici in prima zi de scoala, caci si-a facut drum la Inspectorat sa-si ia transferul. Scoala nr. 4 din Poiana Sohodol urmeaza sa se desfiinteze in maximum 2 ani, dupa planurile Ministerului Educatiei de la Bucu- resti, sustine inspectorul ge-neral de la Alba. Invatatoarea de 29 de ani, Deliana Bobar, titulara pe post, aflata anul acesta in concediu de maternitate, este mai optimista. Ea sustine cu tarie ca scoala asta nu se inchide in urmatorii 3 ani.
Deliana, care sta intr-o casa inchiriata cu 2 milioane de lei pe an, a predat si ea la scoala in urma cu zece ani, iar de atunci s-au tot perindat dascali pe la catedra din sat ca si preotii de la biserica de langa. Ultima invatatoare a stat 4 ani, numai ca la plecare a luat cu ea si tot materialul didactic realizat manual de inaintasii ei. >
EFECTIVUL SCOLAR. Sunt doi elevi de-a IV-a, baiatul invatatoarei in prima lui zi de scoala si trei elevi intr-a II-a. Clasa a III-a nu e reprezentata de nici un copil. Dar ieri n-au ajuns toti la scoala. Pe langa Ionut, fiul invatatoarei, numai fetele Vioricai Furdui, Corina si Camelia, imbracate in uniforme calcate de cu seara, cu ghiozdanele galbene, cu eroi din desene animate japoneze, cumparate special din targ, mai coboara dealul spre scoala. Mama lor le urmeaza la cateva minute. Preotul intra in clasa si dupa un "Doamne ajuta!" ii mustra pe cei doi copii care nu au ajuns, Andrei si Mihai. "Sa vina diseara...". Andrei din clasa a II-a trebuie sa-si ia rechizite de la targ, se duce cu Furdui Iancu, unchiul sau. Iar Mihai e bolnav. De la cadelnita miroase a mir in singura sala de clasa cu sapte banci, doua catedre, un dulap si o soba de tabla. E o scoala care pentru autoritatile de la Alba reprezinta "o unitate de invatamant fara autorizatie sanitara". Pentru preot reprezinta, in schimb "o scoala ascunsa, iar lucrurile placute de Dumnezeu sunt de multe ori ascunse". In timpul slujbei de inceput de an, mama Cameliei si Corinei se asaza in genunchi in spatele clasei si cu mainile impreunate se roaga. Invatatoarea tine o cuvantare, care incepe cum ar fi inceput si daca in acea sala nu ar fi trei elevi, ci o suta, nu ar fi un singur parinte, ci zeci de parinti "Stimati asistenti, dragi parinti, dragi elevi... Ziua de astazi reprezinta emotii...". Nu sunt aplauze. Nu sunt cornuri, nici laptele guvernamental, care n-ajunge din prima zi in varf de munte. Dupa ore, numai Ionut are curiozitatea sa-si rasfoiasca manualele. Are imaginatie pustiul. Gaseste cate o poveste pentru fiecare imagine din Abecedar. "Io-te! Asta a venit de la scoala si nu si-o facut temele si s-o trantit in pat". Comenteaza si da pagina cu degetelele cu unghii netaiate. Mai putin vorba-rete sunt fetele Vioricai Furdui. Iti raspund la intrebari printr-un singur cuvant, si numai dupa ce se gandesc cateva secunde. Dupa prima lor zi de scoala pleaca pe deal sa vegheze vitele la pascut.
TESA
Aurelia matura dis-de-dimineata pragul scolii. Apa cu care spala podelele clasei o cara mai din vale. Tot in vale are si casa. Mai exact, langa cealalta scoala din Poiana care nu mai functioneaza de 12 ani. Nu mai sunt conditii si nici copii destui sa invete in cladirea aia. Aurelia Furdui e femeia de serviciu angajata cu un sfert de norma. Nu-i ruda cu Furdui Iancu, cum nu sunt multi din sat cu acelasi nume. Femeia are vechime, 13 ani de cand vine zi de zi sa faca smotru la Scoala nr. 4. Carte de munca nu i-au facut decat in urma cu 3-4 ani, iar salariul de 880.000 de lei pe luna ii ajunge cat sa-si schimbe incaltarile pe care le toceste pe drum. Iarna se porneste cu lopata in spinare. Si ea a invatat la scoala din Poiana, care nu s-a schimbat deloc de atunci. Numai copiii sunt mult mai putini.
COPIII STRABAT ZECE KILOMETRI PANA LA SCOALA
Elevii care termina in Poiana clasa a IV-a merg aproape zece kilometri pana in comuna Sohodol, unde este cea mai apropiata scoala gimnaziala. Se trezesc dimineata la ora 5:00, se aduna in grup pentru a fi mai in siguranta si strabat pustietatea dealurilor.
La dus fac cam o ora jumatate pentru ca e vale, dar la intors nu fac mai putin de doua ore jumatate ajungand acasa seara, cateodata si la 17:00. Iarna, cand sunt zapezile cele mari, e si mai greu pentru ei sa ajunga. Se duc la scoala doar daca unul din satenii din Poiana Sohodol face carare cu calul care trage un bustean pana in comuna. Noroc ca nu s-au intalnit cu nici un lup pe drum pana acum.
La urechile copiilor a ajuns vestea ca primarul a cumparat un microbuz care sa-i duca de acum incolo la scoala, numai ca, cica, nu gaseste un sofer. Si Georgiana, nepoata lui Furdui Iancu, merge in Sohodol la scoala.
Acum a trecut in clasa a VI-a. "Iarna ne trezim dimineata pe la 4 sa ajungem la ore si apoi ajungem seara pe la 6. Si profesorii ne spun sa ne facem temele. Dar cum sa iti mai faci temele asa de obosit?!", spune Georgiana, o fetita blonda cu ochi albastri si voce calma. Ii place muzica populara, pe care o asculta la computerul cumparat cu bani de la mama ei, plecata in Italia.
CALCULATOARE FARA CURENT ELECTRIC
Si copiii Vioricai Furdui au calculator. L-au cumparat cu cei 200 de euro de la Guvern, cu toate ca gospodaria lor nu are curent electric. Ultimul stalp de electricitate e pus sus in deal, asa ca ei si-au tras un cablu de la vecini, sa poata si copiii sa-si faca temele la bec, nu la lumanare.
Georgiana a ajuns cel mai departe la Cluj. A mai fost si in tabara la mare, la Navodari. In Poiana s-a mutat numai de doi ani, din Petrosani. "Aicea nu-i ca-n vacanta, nu-i ca-n Petrosani. Aicea trebuie sa ai grija de vite", spune fata amintindu-si de cele doua oi si o miala pe care le-a omorat cainele de la biserica. Dupa scoala, nepoata lui Furdui Iancu vrea sa mearga la liceul de Muzica sau la o profesionala.
Putini copii din sat ajung la liceu. Cei care merg totusi la profesionala se angajeaza la Combinatul de prelucrare a lemnului de la Campeni. Parintii care vor sa-si dea copiii mai departe la scoala isi vand animalele, casa si se muta mai spre oras, dupa cum spune invatatoarea Deliana Bobar.
de Alex Nedea
Eugenia Mihalcea
12/09/2005 Jurnalul National
Wednesday, June 30, 2010
Friday, June 25, 2010
Motii tineri au plecat la oras, iar batrânii isi plang singuratatile
Tineri nu sunt, ca pleaca. De la an la an, nu mai am vecini. Sunt tot mai departe, la doua dealuri. Mai moare unu, mai îl iau copiii la oras pe altu... Eu vin aici primavara, vara si toamna, în rest nu vin, ca mi-i greu. Pe lânga mine, pe aici mai circula putina lume", spune Traian Trifu, un batrân de 84 de ani din Alba Iulia, care timp de mai multe luni pe an locuieste în casa parinteasca de pe un deal situat la trei ore de mers pe jos de Campeni.
De la an la an, Muntii Apuseni ramân tot mai pustii. Tinerii pleaca spre orase, unde gasesc de lucru si unde spera sa aiba conditii mai bune de viata. Zeci de catune sunt abandonate, dupa ce si ultimii batrâni mor sau sunt "relocati" în apartamentele de bloc ale copiilor.
Valea Verde, un catun trist si parasit
În urma cu trei ani, într-o casa de pe coasta dreapta a Vaii Verzi, traia o femeie batrâna. Acum, casuta este încuiata si parasita, la fel cum par a fi si celelalte cladiri din zona, începând cu biserica. Pe celalalt versant al vaii, unde un pasionat al muntelui a început sa organizeze un mic sat de vacanta pentru turistii straini, ar putea sa mai fie câteva familii, dar ploaia torentiala pornita dintr-o data cu violenta ne face sa ne grabim spre masina. Trebuie sa coborâm rapid spre Sohodol, comuna din apropierea orasului Campeni, pe drumul forestier înecat în noroi, pentru a nu ramâne blocati.
Valea Verde este un catun tipic Apusenilor: case raspândite pe dealuri, dar în care nu mai locuieste nimeni. Desi la prima vedere satul nu pare parasit, când te apropii de casele goale, poti observa stresinile cazute si ierburile crescute pe pragul caselor. Foarte rar, la biserica vine un preot si atunci se aduna o mâna de oameni de pe toate vaile din jur. Sunt în jur de 10 suflete si acesta este singurul moment când se întâlnesc.
Ici-colea, cåte un fir de fum pe cosul casei
Cum treci dealul, de la Poiana Sohodol spre Abrud, ajungi in Soharu, sat rasfirat si el pe dealuri si vai. Casele, "mandre" candva, sunt, mai toate, pustii si stau sa se naruie. Din loc in loc, fumul iese pe cos, se aude ba un clopot de la vacile scoase la adapat, ba cate un latrat de caine. Motii ramasi spun ca, desi au case si "la oras", prefera sa-si duca viata aici, asa cum o stiu de o viata. Nenea Viorel e trecut bine de 70 de ani, e slab si mic de statura, dar tine o gospodarie cu mai multe vite, doi cai, porci si gaini. S-a impacat demult cu viata de aici, are privirea senina si linistita, la fel ca si tanti Mariuta, sotia lui, care abia se misca pe langa casa, adusa de spate.
"Iarna ii tare greu, anul trecut o fost neaua pana la acoperis, am crezut ca ne ingroapa. Da si la oras, ce sa faci, sa stai sa te uiti pe pereti? Aici, mai dai la vaca, mai cureti zapada...". Cu totii au nepoti, iar copiii lor vin vara, la coasa, la carat si spart lemne. Tinerii au plecat sa-si faca un rost in orase sau in comunele mai rasarite dimprejur.
Motii din Soharu sunt norocosi pentru ca fiii satului, ajunsi, multi dintre ei, "domni la oras", le-au tras drum taiat "cu lama" pana pe varful dealului, asa ca, atunci cand nu ploua cu zilele, masinile pot urca pana la ei, dupa ce toata viata lor au coborat, saptamanal, 6 kilometri, ba cu piciorul, ba pe cal, la Abrud, dupa alimente.
«Lumea nu mai sta pe dealuri, ca-i greu!»
Si alte sate raspândite pe culmile Apusenilor sunt în aceeasi situatie. În jurul Mogosului, unele catune au fost parasite complet. "Lumea nu mai sta pa dealuri, ca îi greu si nu sa mai chinuie. Vin în jos si stau. Batrâni nu mai sunt", ne spune o batrâna aflata pe treptele magazinului din Mogos.
Zona Muntilor Apuseni s-a depopulat într-un ritm accelerat din cauza politicii duse de autoritatile comuniste. Drepturile motilor ce datau, unele, de dinainte de Primul Razboi Mondial, au fost anulate treptat, iar în 1965 definitiv, urmarindu-se prin aceasta blocarea posibilitatii de existenta materiala a acestor locuitori.
Motii tineri se trag la oras
Fara alte posibilitati, oamenii erau nevoiti sa mearga la orase. Multi dintre ei au plecat sau chiar au fost stramutati spre Zlatna, Alba Iulia sau spre judetele în care începusera sa se dezvolte centre industriale comuniste, cum ar fi cele din Hunedoara. "Monitorul Oficial" a publicat, la sfârsitul anilor ‘90, o lista cuprinzând comunele în care s-au produs scaderi accentuate ale populatiei în perioada 1966-1998.
În judetul Alba, în 25 de localitati s-au înregistrat scaderi ale populatiei între 30 si 50 la suta, iar in alte 10, procentul depasea 50. Între timp, situatia s-a agravat si mai mult. Fenomenul depopularii Apusenilor nu se regaseste în statisticile oficiale si, practic, pentru autoritati el nu exista.
Autor: Ovidiu Hategan
Sursa: www.presa.md
De la an la an, Muntii Apuseni ramân tot mai pustii. Tinerii pleaca spre orase, unde gasesc de lucru si unde spera sa aiba conditii mai bune de viata. Zeci de catune sunt abandonate, dupa ce si ultimii batrâni mor sau sunt "relocati" în apartamentele de bloc ale copiilor.
Valea Verde, un catun trist si parasit
În urma cu trei ani, într-o casa de pe coasta dreapta a Vaii Verzi, traia o femeie batrâna. Acum, casuta este încuiata si parasita, la fel cum par a fi si celelalte cladiri din zona, începând cu biserica. Pe celalalt versant al vaii, unde un pasionat al muntelui a început sa organizeze un mic sat de vacanta pentru turistii straini, ar putea sa mai fie câteva familii, dar ploaia torentiala pornita dintr-o data cu violenta ne face sa ne grabim spre masina. Trebuie sa coborâm rapid spre Sohodol, comuna din apropierea orasului Campeni, pe drumul forestier înecat în noroi, pentru a nu ramâne blocati.
Valea Verde este un catun tipic Apusenilor: case raspândite pe dealuri, dar în care nu mai locuieste nimeni. Desi la prima vedere satul nu pare parasit, când te apropii de casele goale, poti observa stresinile cazute si ierburile crescute pe pragul caselor. Foarte rar, la biserica vine un preot si atunci se aduna o mâna de oameni de pe toate vaile din jur. Sunt în jur de 10 suflete si acesta este singurul moment când se întâlnesc.
Ici-colea, cåte un fir de fum pe cosul casei
Cum treci dealul, de la Poiana Sohodol spre Abrud, ajungi in Soharu, sat rasfirat si el pe dealuri si vai. Casele, "mandre" candva, sunt, mai toate, pustii si stau sa se naruie. Din loc in loc, fumul iese pe cos, se aude ba un clopot de la vacile scoase la adapat, ba cate un latrat de caine. Motii ramasi spun ca, desi au case si "la oras", prefera sa-si duca viata aici, asa cum o stiu de o viata. Nenea Viorel e trecut bine de 70 de ani, e slab si mic de statura, dar tine o gospodarie cu mai multe vite, doi cai, porci si gaini. S-a impacat demult cu viata de aici, are privirea senina si linistita, la fel ca si tanti Mariuta, sotia lui, care abia se misca pe langa casa, adusa de spate.
"Iarna ii tare greu, anul trecut o fost neaua pana la acoperis, am crezut ca ne ingroapa. Da si la oras, ce sa faci, sa stai sa te uiti pe pereti? Aici, mai dai la vaca, mai cureti zapada...". Cu totii au nepoti, iar copiii lor vin vara, la coasa, la carat si spart lemne. Tinerii au plecat sa-si faca un rost in orase sau in comunele mai rasarite dimprejur.
Motii din Soharu sunt norocosi pentru ca fiii satului, ajunsi, multi dintre ei, "domni la oras", le-au tras drum taiat "cu lama" pana pe varful dealului, asa ca, atunci cand nu ploua cu zilele, masinile pot urca pana la ei, dupa ce toata viata lor au coborat, saptamanal, 6 kilometri, ba cu piciorul, ba pe cal, la Abrud, dupa alimente.
«Lumea nu mai sta pe dealuri, ca-i greu!»
Si alte sate raspândite pe culmile Apusenilor sunt în aceeasi situatie. În jurul Mogosului, unele catune au fost parasite complet. "Lumea nu mai sta pa dealuri, ca îi greu si nu sa mai chinuie. Vin în jos si stau. Batrâni nu mai sunt", ne spune o batrâna aflata pe treptele magazinului din Mogos.
Zona Muntilor Apuseni s-a depopulat într-un ritm accelerat din cauza politicii duse de autoritatile comuniste. Drepturile motilor ce datau, unele, de dinainte de Primul Razboi Mondial, au fost anulate treptat, iar în 1965 definitiv, urmarindu-se prin aceasta blocarea posibilitatii de existenta materiala a acestor locuitori.
Motii tineri se trag la oras
Fara alte posibilitati, oamenii erau nevoiti sa mearga la orase. Multi dintre ei au plecat sau chiar au fost stramutati spre Zlatna, Alba Iulia sau spre judetele în care începusera sa se dezvolte centre industriale comuniste, cum ar fi cele din Hunedoara. "Monitorul Oficial" a publicat, la sfârsitul anilor ‘90, o lista cuprinzând comunele în care s-au produs scaderi accentuate ale populatiei în perioada 1966-1998.
În judetul Alba, în 25 de localitati s-au înregistrat scaderi ale populatiei între 30 si 50 la suta, iar in alte 10, procentul depasea 50. Între timp, situatia s-a agravat si mai mult. Fenomenul depopularii Apusenilor nu se regaseste în statisticile oficiale si, practic, pentru autoritati el nu exista.
Autor: Ovidiu Hategan
Sursa: www.presa.md
Interviu cu doamna învăţătoare Olimpia Maria Bobar - directoarea Școlii Generale din Sohodol
Maria Bobar, pentru început vã
rugãm sã ne vorbiþi puþin despre
dumneavoastrã.
- Sunt directoare a ºcolii generale
din Sohodol începând din anul 2006,
ºi lucrez în învãþãmânt din1993. Pânã
în 2001, am fost la ºcoala primarã din
satul Peleº, apoi, prin transfer, am
venit la ºcoala cu clasele I-VIII din
Sohodol, unde lucrez ºi la ora actualã.
Sunt nãscutã în satul Peleº, comuna
Sohodol, aflat la o distanþã de 7-8 km
de centrul comunei. ªcoala primarã
am urmat-o în satul natal, iar clasele
gimnaziale în Sohodol, fiind nevoitã
sã fac naveta zilnic, pe jos. Mai târziu,
când am urmat cursurile liceului din
Câmpeni, am fãcut din nou aceeaºi
navetã timp de 4 ani, dar din Sohodol
am mers cu mijloacele de transport în
comun. Dupã liceu am urmat Colegiul
Pedagogic din Blaj, timp de trei ani, iar
momentan îmi continui studiile pedagogice
la Facultatea „Transilvania” din
Braºov. Am luat gradul II în anul 2007.
- Referitor la cadrele didactice,
care este situaþia?
- Am avut toate cadrele didactice,
pânã anul trecut am avut ºi titulari, dar
trei dintre cadrele didactice s-au pensionat.
Acum avem toate catedrele
acoperite, dar nu sunt titulari. În
schimb, avem suplinitori calificaþi.
- Ce limbi strãine se predau la
ºcoala din Sohodol?
- Englezã ºi francezã. Avem profesori
cu modulul pedagogic în englezã.
- Ce ne puteþi spune despre managementul
ºcolii?
- În anul 2007, cu bani de la Guvern
ºi cu ajutorul primãriei ºi al consiliului
local, am realizat o instalaþie termicã,
care a cuprins, în prima fazã, modernizarea
claselor funcþionale. Când am
primit urmãtoarele fonduri, am extins
acestã instalaþie în laboratoarele de
informaticã, reuºind sã finalizãm
proiectul. Tot anul trecut, am obþinut
fonduri cu ajutorul primariei ºi al consiliului
local pentru construirea unor
grupuri sanitare moderne ºi a unei
mini-sãli de sport, cu o suprafaþã de
50 metri pãtraþi, în interiorul ºcolii.
Aceasta din urmã a fost realizatã prin
sponsorizare ºi a fost dotatã cu cele
necesare: saltele, mingi, porþi, fileuri,
masã de tenis etc. De asemenea, cu
fondurile care s-au primit vom revizui
ºi vom schimba instalaþiile electrice în
sãlile funcþionale. Mai mult, prin intermediul
Inspectoratului ªcolar Judeþean,
toate ºcolile din comuna Sohodol
au fost dotate cu mobilier nou. Mai
avem un studiu de fezabilitate pentru
înlocuirea geamurilor, uºilor ºi ºarpantei
ºcolii.
- Aveþi ºi calculatoare?
- La ºcoala din Sohodol, laboratorul
de informaticã are 16 calculatoare
funcþionale, ºi avem calculatoare ºi la
ºcolile din satele Peleº, Lumineºti ºi
Poiana.
- Care este atmosfera de lucru în
rândul cadrelor didactice?
- Avem o bunã colaborare cu
cadrele didactice, întrucât ne preocupã
procesul de învãþãmânt, astfel
obþinându-se rezultate bune, mai ales
cu clasele a VII-a ºi a VIII-a, la teza
unicã din semestrul 1. Toate cadrele
didactice urmeazã cursurile de perfecþionare
din Casa corpului didactic
Alba, ”Educaþie ºi schimbare“, care au
început ºi pentru învãþãtori ºi educatori.
Prin intermediul primãriei, cadrelor
didactice li s-au acordat tichete
de masã ºi, pentru prima oarã în istoria
ºcolii, li se deconteazã ºi naveta.
- Referitor la tradiþii, ce ne puteþi
spune?
- Aici vã pot spune cã în incinta
ºcolii avem o expoziþie etnograficã, la
deschiderea cãreia a participat ºi
domnul Ion Dumitrel, preºedintele
Consiliului Judeþean, alãturi de alte
oficialitãþi. De asemenea, la nivelul
comunei noastre s-a înfiinþat,
începând cu acest an, o trupã de
dansatori, care ne reprezintã la concursurile
dintre comunele din judeþ.
Mai mult, dorim sã introducem în
tradiþie „jocul Sohodolului”, „hora
Sohodolului” ºi „þarina Sohodolului”.
Pentru realizarea acestui lucru, am
primit sprijin de la domnul Nicolae
Furdui Iancu ºi de la domnul Mircea
Joldeº, directorul Cãminului Cultural.
Noi sperãm ca „jocul”, „hora” ºi „þarina”
sã rãmânã din generaþie în generaþie.
- Vã mulþumim pentru interviul
acordat ºi vã dorim mult succes
în continuare
rugãm sã ne vorbiþi puþin despre
dumneavoastrã.
- Sunt directoare a ºcolii generale
din Sohodol începând din anul 2006,
ºi lucrez în învãþãmânt din1993. Pânã
în 2001, am fost la ºcoala primarã din
satul Peleº, apoi, prin transfer, am
venit la ºcoala cu clasele I-VIII din
Sohodol, unde lucrez ºi la ora actualã.
Sunt nãscutã în satul Peleº, comuna
Sohodol, aflat la o distanþã de 7-8 km
de centrul comunei. ªcoala primarã
am urmat-o în satul natal, iar clasele
gimnaziale în Sohodol, fiind nevoitã
sã fac naveta zilnic, pe jos. Mai târziu,
când am urmat cursurile liceului din
Câmpeni, am fãcut din nou aceeaºi
navetã timp de 4 ani, dar din Sohodol
am mers cu mijloacele de transport în
comun. Dupã liceu am urmat Colegiul
Pedagogic din Blaj, timp de trei ani, iar
momentan îmi continui studiile pedagogice
la Facultatea „Transilvania” din
Braºov. Am luat gradul II în anul 2007.
- Referitor la cadrele didactice,
care este situaþia?
- Am avut toate cadrele didactice,
pânã anul trecut am avut ºi titulari, dar
trei dintre cadrele didactice s-au pensionat.
Acum avem toate catedrele
acoperite, dar nu sunt titulari. În
schimb, avem suplinitori calificaþi.
- Ce limbi strãine se predau la
ºcoala din Sohodol?
- Englezã ºi francezã. Avem profesori
cu modulul pedagogic în englezã.
- Ce ne puteþi spune despre managementul
ºcolii?
- În anul 2007, cu bani de la Guvern
ºi cu ajutorul primãriei ºi al consiliului
local, am realizat o instalaþie termicã,
care a cuprins, în prima fazã, modernizarea
claselor funcþionale. Când am
primit urmãtoarele fonduri, am extins
acestã instalaþie în laboratoarele de
informaticã, reuºind sã finalizãm
proiectul. Tot anul trecut, am obþinut
fonduri cu ajutorul primariei ºi al consiliului
local pentru construirea unor
grupuri sanitare moderne ºi a unei
mini-sãli de sport, cu o suprafaþã de
50 metri pãtraþi, în interiorul ºcolii.
Aceasta din urmã a fost realizatã prin
sponsorizare ºi a fost dotatã cu cele
necesare: saltele, mingi, porþi, fileuri,
masã de tenis etc. De asemenea, cu
fondurile care s-au primit vom revizui
ºi vom schimba instalaþiile electrice în
sãlile funcþionale. Mai mult, prin intermediul
Inspectoratului ªcolar Judeþean,
toate ºcolile din comuna Sohodol
au fost dotate cu mobilier nou. Mai
avem un studiu de fezabilitate pentru
înlocuirea geamurilor, uºilor ºi ºarpantei
ºcolii.
- Aveþi ºi calculatoare?
- La ºcoala din Sohodol, laboratorul
de informaticã are 16 calculatoare
funcþionale, ºi avem calculatoare ºi la
ºcolile din satele Peleº, Lumineºti ºi
Poiana.
- Care este atmosfera de lucru în
rândul cadrelor didactice?
- Avem o bunã colaborare cu
cadrele didactice, întrucât ne preocupã
procesul de învãþãmânt, astfel
obþinându-se rezultate bune, mai ales
cu clasele a VII-a ºi a VIII-a, la teza
unicã din semestrul 1. Toate cadrele
didactice urmeazã cursurile de perfecþionare
din Casa corpului didactic
Alba, ”Educaþie ºi schimbare“, care au
început ºi pentru învãþãtori ºi educatori.
Prin intermediul primãriei, cadrelor
didactice li s-au acordat tichete
de masã ºi, pentru prima oarã în istoria
ºcolii, li se deconteazã ºi naveta.
- Referitor la tradiþii, ce ne puteþi
spune?
- Aici vã pot spune cã în incinta
ºcolii avem o expoziþie etnograficã, la
deschiderea cãreia a participat ºi
domnul Ion Dumitrel, preºedintele
Consiliului Judeþean, alãturi de alte
oficialitãþi. De asemenea, la nivelul
comunei noastre s-a înfiinþat,
începând cu acest an, o trupã de
dansatori, care ne reprezintã la concursurile
dintre comunele din judeþ.
Mai mult, dorim sã introducem în
tradiþie „jocul Sohodolului”, „hora
Sohodolului” ºi „þarina Sohodolului”.
Pentru realizarea acestui lucru, am
primit sprijin de la domnul Nicolae
Furdui Iancu ºi de la domnul Mircea
Joldeº, directorul Cãminului Cultural.
Noi sperãm ca „jocul”, „hora” ºi „þarina”
sã rãmânã din generaþie în generaþie.
- Vã mulþumim pentru interviul
acordat ºi vã dorim mult succes
în continuare
Invatamantul romanesc, dominat de contraste
Unii merg zece kilometri pe dealuri pentru a ajunge la scoala, altii isi ambreiaza motoarele spre liceul de care-i desparte doua strazi. Unii sarbatoresc prima zi de scoala cu torturi, artificii si balonase, altii vin la ore numai pentru un adapost, un colt de corn si o gura de lapte. Unii si-au petrecut vacantele in strainatate, altii povestesc cum au pazit oile toata vara. Sunt copiii aceleiasi Romanii, peste care ieri s-a auzit primul sunet de clopotel.
de Alex Nedea
Eugenia Mihalcea
12/09/2005
INVATAMANT
Unii merg zece kilometri pe dealuri pentru a ajunge la scoala, altii isi ambreiaza motoarele spre liceul de care-i desparte doua strazi. Unii sarbatoresc prima zi de scoala cu torturi, artificii si balonase, altii vin la ore numai pentru un adapost, un colt de corn si o gura de lapte. Unii si-au petrecut vacantele in strainatate, altii povestesc cum au pazit oile toata vara. Sunt copiii aceleiasi Romanii, peste care ieri s-a auzit primul sunet de clopotel.
Sase intr-o scoala
In satul in care s-a nascut Furdui Iancu mai functioneaza o singura scoala pe care cei de la Bucuresti vor sa o desfiinteze din cauza numarului mic de copii. Sase elevi vor mai veni anul acesta de peste dealuri.
Luni dimineata, cu o jumatate de ora inainte de inceperea noului an scolar, undeva in creierii Muntilor Apuseni, la scoala din Poiana Sohodol, femeia de serviciu angajata cu un sfert de norma aranjeaza pe cele sase teancuri de manuale scolare cate trei fire de flori de tataisa. In curtea acoperita de o ceata groasa ar fi fost atat de liniste ca ti-ai fi auzit respiratia daca preotul satului nu ar fi dat tare casetofonul din care se aude muzica bisericeasca. Asa face de fiecare data cand e post ori sarbatoare. "Du-maaa sus la Dumnezeu si la fiiiul taau". Iar de sus, din deal, coboara invatatoarea cu trei copilasi. Fiecare dintre ei tine in mana in dreptul pieptului cate un buchet de flori. Seamana cu niste soldatei care poarta arma. "Florile sunt de la mami!", se destainuie Ionut, un mititel blond cu camasa si cravata, boboc in clasa I. "Pentru cine sunt?", intrebam. "Pentru doamna invatatoare". "Cine e doamna invatatoare?". "Mami!".
MUNCA PATRIOTICA. Aurelia matura de 13 ani scoala si primeste bani cat sa-si cumpere incaltari
INVATATORUL. In Poiana Sohodol e o singura unitate de invatamant in care copiii mai fac ore. Au fost doua scoli cu clasele I-IV, isi aminteste invatatoarea din vremea cand se aseza ea in prima banca, in clasa I. Iar cand parintii ei erau elevi, clasele erau pline. Cu zeci de ani in urma a functionat si o scoala pana la clasa a VIII-a. Acum, daca aduni toti copiii de clasa primara din sat, nu-s mai multi de 5. Al saselea elev va veni abia azi din Abrud, cand copiii il vor cunoaste si pe noul invatator, Furdui Avram, dupa cum spune gura satului. E om din partea locului, are casa si pamant in Poiana si inca vreo 20 de ani de invatamant, pe care i-a adunat prin alte locuri mai apropiate de oras si mai departe de creierii muntilor. N-a ajuns in zona nici in prima zi de scoala, caci si-a facut drum la Inspectorat sa-si ia transferul. Scoala nr. 4 din Poiana Sohodol urmeaza sa se desfiinteze in maximum 2 ani, dupa planurile Ministerului Educatiei de la Bucu- resti, sustine inspectorul ge-neral de la Alba. Invatatoarea de 29 de ani, Deliana Bobar, titulara pe post, aflata anul acesta in concediu de maternitate, este mai optimista. Ea sustine cu tarie ca scoala asta nu se inchide in urmatorii 3 ani.
Deliana, care sta intr-o casa inchiriata cu 2 milioane de lei pe an, a predat si ea la scoala in urma cu zece ani, iar de atunci s-au tot perindat dascali pe la catedra din sat ca si preotii de la biserica de langa. Ultima invatatoare a stat 4 ani, numai ca la plecare a luat cu ea si tot materialul didactic realizat manual de inaintasii ei. >
EFECTIVUL SCOLAR. Sunt doi elevi de-a IV-a, baiatul invatatoarei in prima lui zi de scoala si trei elevi intr-a II-a. Clasa a III-a nu e reprezentata de nici un copil. Dar ieri n-au ajuns toti la scoala. Pe langa Ionut, fiul invatatoarei, numai fetele Vioricai Furdui, Corina si Camelia, imbracate in uniforme calcate de cu seara, cu ghiozdanele galbene, cu eroi din desene animate japoneze, cumparate special din targ, mai coboara dealul spre scoala. Mama lor le urmeaza la cateva minute. Preotul intra in clasa si dupa un "Doamne ajuta!" ii mustra pe cei doi copii care nu au ajuns, Andrei si Mihai. "Sa vina diseara...". Andrei din clasa a II-a trebuie sa-si ia rechizite de la targ, se duce cu Furdui Iancu, unchiul sau. Iar Mihai e bolnav. De la cadelnita miroase a mir in singura sala de clasa cu sapte banci, doua catedre, un dulap si o soba de tabla. E o scoala care pentru autoritatile de la Alba reprezinta "o unitate de invatamant fara autorizatie sanitara". Pentru preot reprezinta, in schimb "o scoala ascunsa, iar lucrurile placute de Dumnezeu sunt de multe ori ascunse". In timpul slujbei de inceput de an, mama Cameliei si Corinei se asaza in genunchi in spatele clasei si cu mainile impreunate se roaga. Invatatoarea tine o cuvantare, care incepe cum ar fi inceput si daca in acea sala nu ar fi trei elevi, ci o suta, nu ar fi un singur parinte, ci zeci de parinti "Stimati asistenti, dragi parinti, dragi elevi... Ziua de astazi reprezinta emotii...". Nu sunt aplauze. Nu sunt cornuri, nici laptele guvernamental, care n-ajunge din prima zi in varf de munte. Dupa ore, numai Ionut are curiozitatea sa-si rasfoiasca manualele. Are imaginatie pustiul. Gaseste cate o poveste pentru fiecare imagine din Abecedar. "Io-te! Asta a venit de la scoala si nu si-o facut temele si s-o trantit in pat". Comenteaza si da pagina cu degetelele cu unghii netaiate. Mai putin vorba-rete sunt fetele Vioricai Furdui. Iti raspund la intrebari printr-un singur cuvant, si numai dupa ce se gandesc cateva secunde. Dupa prima lor zi de scoala pleaca pe deal sa vegheze vitele la pascut.
TESA
Aurelia matura dis-de-dimineata pragul scolii. Apa cu care spala podelele clasei o cara mai din vale. Tot in vale are si casa. Mai exact, langa cealalta scoala din Poiana care nu mai functioneaza de 12 ani. Nu mai sunt conditii si nici copii destui sa invete in cladirea aia. Aurelia Furdui e femeia de serviciu angajata cu un sfert de norma. Nu-i ruda cu Furdui Iancu, cum nu sunt multi din sat cu acelasi nume. Femeia are vechime, 13 ani de cand vine zi de zi sa faca smotru la Scoala nr. 4. Carte de munca nu i-au facut decat in urma cu 3-4 ani, iar salariul de 880.000 de lei pe luna ii ajunge cat sa-si schimbe incaltarile pe care le toceste pe drum. Iarna se porneste cu lopata in spinare. Si ea a invatat la scoala din Poiana, care nu s-a schimbat deloc de atunci. Numai copiii sunt mult mai putini.
COPIII STRABAT ZECE KILOMETRI PANA LA SCOALA
Elevii care termina in Poiana clasa a IV-a merg aproape zece kilometri pana in comuna Sohodol, unde este cea mai apropiata scoala gimnaziala. Se trezesc dimineata la ora 5:00, se aduna in grup pentru a fi mai in siguranta si strabat pustietatea dealurilor.
La dus fac cam o ora jumatate pentru ca e vale, dar la intors nu fac mai putin de doua ore jumatate ajungand acasa seara, cateodata si la 17:00. Iarna, cand sunt zapezile cele mari, e si mai greu pentru ei sa ajunga. Se duc la scoala doar daca unul din satenii din Poiana Sohodol face carare cu calul care trage un bustean pana in comuna. Noroc ca nu s-au intalnit cu nici un lup pe drum pana acum.
La urechile copiilor a ajuns vestea ca primarul a cumparat un microbuz care sa-i duca de acum incolo la scoala, numai ca, cica, nu gaseste un sofer. Si Georgiana, nepoata lui Furdui Iancu, merge in Sohodol la scoala.
Acum a trecut in clasa a VI-a. "Iarna ne trezim dimineata pe la 4 sa ajungem la ore si apoi ajungem seara pe la 6. Si profesorii ne spun sa ne facem temele. Dar cum sa iti mai faci temele asa de obosit?!", spune Georgiana, o fetita blonda cu ochi albastri si voce calma. Ii place muzica populara, pe care o asculta la computerul cumparat cu bani de la mama ei, plecata in Italia.
CALCULATOARE FARA CURENT ELECTRIC
Si copiii Vioricai Furdui au calculator. L-au cumparat cu cei 200 de euro de la Guvern, cu toate ca gospodaria lor nu are curent electric. Ultimul stalp de electricitate e pus sus in deal, asa ca ei si-au tras un cablu de la vecini, sa poata si copiii sa-si faca temele la bec, nu la lumanare.
Georgiana a ajuns cel mai departe la Cluj. A mai fost si in tabara la mare, la Navodari. In Poiana s-a mutat numai de doi ani, din Petrosani. "Aicea nu-i ca-n vacanta, nu-i ca-n Petrosani. Aicea trebuie sa ai grija de vite", spune fata amintindu-si de cele doua oi si o miala pe care le-a omorat cainele de la biserica. Dupa scoala, nepoata lui Furdui Iancu vrea sa mearga la liceul de Muzica sau la o profesionala.
Putini copii din sat ajung la liceu. Cei care merg totusi la profesionala se angajeaza la Combinatul de prelucrare a lemnului de la Campeni. Parintii care vor sa-si dea copiii mai departe la scoala isi vand animalele, casa si se muta mai spre oras, dupa cum spune invatatoarea Deliana Bobar.
de Alex Nedea
Eugenia Mihalcea
12/09/2005
INVATAMANT
Unii merg zece kilometri pe dealuri pentru a ajunge la scoala, altii isi ambreiaza motoarele spre liceul de care-i desparte doua strazi. Unii sarbatoresc prima zi de scoala cu torturi, artificii si balonase, altii vin la ore numai pentru un adapost, un colt de corn si o gura de lapte. Unii si-au petrecut vacantele in strainatate, altii povestesc cum au pazit oile toata vara. Sunt copiii aceleiasi Romanii, peste care ieri s-a auzit primul sunet de clopotel.
Sase intr-o scoala
In satul in care s-a nascut Furdui Iancu mai functioneaza o singura scoala pe care cei de la Bucuresti vor sa o desfiinteze din cauza numarului mic de copii. Sase elevi vor mai veni anul acesta de peste dealuri.
Luni dimineata, cu o jumatate de ora inainte de inceperea noului an scolar, undeva in creierii Muntilor Apuseni, la scoala din Poiana Sohodol, femeia de serviciu angajata cu un sfert de norma aranjeaza pe cele sase teancuri de manuale scolare cate trei fire de flori de tataisa. In curtea acoperita de o ceata groasa ar fi fost atat de liniste ca ti-ai fi auzit respiratia daca preotul satului nu ar fi dat tare casetofonul din care se aude muzica bisericeasca. Asa face de fiecare data cand e post ori sarbatoare. "Du-maaa sus la Dumnezeu si la fiiiul taau". Iar de sus, din deal, coboara invatatoarea cu trei copilasi. Fiecare dintre ei tine in mana in dreptul pieptului cate un buchet de flori. Seamana cu niste soldatei care poarta arma. "Florile sunt de la mami!", se destainuie Ionut, un mititel blond cu camasa si cravata, boboc in clasa I. "Pentru cine sunt?", intrebam. "Pentru doamna invatatoare". "Cine e doamna invatatoare?". "Mami!".
MUNCA PATRIOTICA. Aurelia matura de 13 ani scoala si primeste bani cat sa-si cumpere incaltari
INVATATORUL. In Poiana Sohodol e o singura unitate de invatamant in care copiii mai fac ore. Au fost doua scoli cu clasele I-IV, isi aminteste invatatoarea din vremea cand se aseza ea in prima banca, in clasa I. Iar cand parintii ei erau elevi, clasele erau pline. Cu zeci de ani in urma a functionat si o scoala pana la clasa a VIII-a. Acum, daca aduni toti copiii de clasa primara din sat, nu-s mai multi de 5. Al saselea elev va veni abia azi din Abrud, cand copiii il vor cunoaste si pe noul invatator, Furdui Avram, dupa cum spune gura satului. E om din partea locului, are casa si pamant in Poiana si inca vreo 20 de ani de invatamant, pe care i-a adunat prin alte locuri mai apropiate de oras si mai departe de creierii muntilor. N-a ajuns in zona nici in prima zi de scoala, caci si-a facut drum la Inspectorat sa-si ia transferul. Scoala nr. 4 din Poiana Sohodol urmeaza sa se desfiinteze in maximum 2 ani, dupa planurile Ministerului Educatiei de la Bucu- resti, sustine inspectorul ge-neral de la Alba. Invatatoarea de 29 de ani, Deliana Bobar, titulara pe post, aflata anul acesta in concediu de maternitate, este mai optimista. Ea sustine cu tarie ca scoala asta nu se inchide in urmatorii 3 ani.
Deliana, care sta intr-o casa inchiriata cu 2 milioane de lei pe an, a predat si ea la scoala in urma cu zece ani, iar de atunci s-au tot perindat dascali pe la catedra din sat ca si preotii de la biserica de langa. Ultima invatatoare a stat 4 ani, numai ca la plecare a luat cu ea si tot materialul didactic realizat manual de inaintasii ei. >
EFECTIVUL SCOLAR. Sunt doi elevi de-a IV-a, baiatul invatatoarei in prima lui zi de scoala si trei elevi intr-a II-a. Clasa a III-a nu e reprezentata de nici un copil. Dar ieri n-au ajuns toti la scoala. Pe langa Ionut, fiul invatatoarei, numai fetele Vioricai Furdui, Corina si Camelia, imbracate in uniforme calcate de cu seara, cu ghiozdanele galbene, cu eroi din desene animate japoneze, cumparate special din targ, mai coboara dealul spre scoala. Mama lor le urmeaza la cateva minute. Preotul intra in clasa si dupa un "Doamne ajuta!" ii mustra pe cei doi copii care nu au ajuns, Andrei si Mihai. "Sa vina diseara...". Andrei din clasa a II-a trebuie sa-si ia rechizite de la targ, se duce cu Furdui Iancu, unchiul sau. Iar Mihai e bolnav. De la cadelnita miroase a mir in singura sala de clasa cu sapte banci, doua catedre, un dulap si o soba de tabla. E o scoala care pentru autoritatile de la Alba reprezinta "o unitate de invatamant fara autorizatie sanitara". Pentru preot reprezinta, in schimb "o scoala ascunsa, iar lucrurile placute de Dumnezeu sunt de multe ori ascunse". In timpul slujbei de inceput de an, mama Cameliei si Corinei se asaza in genunchi in spatele clasei si cu mainile impreunate se roaga. Invatatoarea tine o cuvantare, care incepe cum ar fi inceput si daca in acea sala nu ar fi trei elevi, ci o suta, nu ar fi un singur parinte, ci zeci de parinti "Stimati asistenti, dragi parinti, dragi elevi... Ziua de astazi reprezinta emotii...". Nu sunt aplauze. Nu sunt cornuri, nici laptele guvernamental, care n-ajunge din prima zi in varf de munte. Dupa ore, numai Ionut are curiozitatea sa-si rasfoiasca manualele. Are imaginatie pustiul. Gaseste cate o poveste pentru fiecare imagine din Abecedar. "Io-te! Asta a venit de la scoala si nu si-o facut temele si s-o trantit in pat". Comenteaza si da pagina cu degetelele cu unghii netaiate. Mai putin vorba-rete sunt fetele Vioricai Furdui. Iti raspund la intrebari printr-un singur cuvant, si numai dupa ce se gandesc cateva secunde. Dupa prima lor zi de scoala pleaca pe deal sa vegheze vitele la pascut.
TESA
Aurelia matura dis-de-dimineata pragul scolii. Apa cu care spala podelele clasei o cara mai din vale. Tot in vale are si casa. Mai exact, langa cealalta scoala din Poiana care nu mai functioneaza de 12 ani. Nu mai sunt conditii si nici copii destui sa invete in cladirea aia. Aurelia Furdui e femeia de serviciu angajata cu un sfert de norma. Nu-i ruda cu Furdui Iancu, cum nu sunt multi din sat cu acelasi nume. Femeia are vechime, 13 ani de cand vine zi de zi sa faca smotru la Scoala nr. 4. Carte de munca nu i-au facut decat in urma cu 3-4 ani, iar salariul de 880.000 de lei pe luna ii ajunge cat sa-si schimbe incaltarile pe care le toceste pe drum. Iarna se porneste cu lopata in spinare. Si ea a invatat la scoala din Poiana, care nu s-a schimbat deloc de atunci. Numai copiii sunt mult mai putini.
COPIII STRABAT ZECE KILOMETRI PANA LA SCOALA
Elevii care termina in Poiana clasa a IV-a merg aproape zece kilometri pana in comuna Sohodol, unde este cea mai apropiata scoala gimnaziala. Se trezesc dimineata la ora 5:00, se aduna in grup pentru a fi mai in siguranta si strabat pustietatea dealurilor.
La dus fac cam o ora jumatate pentru ca e vale, dar la intors nu fac mai putin de doua ore jumatate ajungand acasa seara, cateodata si la 17:00. Iarna, cand sunt zapezile cele mari, e si mai greu pentru ei sa ajunga. Se duc la scoala doar daca unul din satenii din Poiana Sohodol face carare cu calul care trage un bustean pana in comuna. Noroc ca nu s-au intalnit cu nici un lup pe drum pana acum.
La urechile copiilor a ajuns vestea ca primarul a cumparat un microbuz care sa-i duca de acum incolo la scoala, numai ca, cica, nu gaseste un sofer. Si Georgiana, nepoata lui Furdui Iancu, merge in Sohodol la scoala.
Acum a trecut in clasa a VI-a. "Iarna ne trezim dimineata pe la 4 sa ajungem la ore si apoi ajungem seara pe la 6. Si profesorii ne spun sa ne facem temele. Dar cum sa iti mai faci temele asa de obosit?!", spune Georgiana, o fetita blonda cu ochi albastri si voce calma. Ii place muzica populara, pe care o asculta la computerul cumparat cu bani de la mama ei, plecata in Italia.
CALCULATOARE FARA CURENT ELECTRIC
Si copiii Vioricai Furdui au calculator. L-au cumparat cu cei 200 de euro de la Guvern, cu toate ca gospodaria lor nu are curent electric. Ultimul stalp de electricitate e pus sus in deal, asa ca ei si-au tras un cablu de la vecini, sa poata si copiii sa-si faca temele la bec, nu la lumanare.
Georgiana a ajuns cel mai departe la Cluj. A mai fost si in tabara la mare, la Navodari. In Poiana s-a mutat numai de doi ani, din Petrosani. "Aicea nu-i ca-n vacanta, nu-i ca-n Petrosani. Aicea trebuie sa ai grija de vite", spune fata amintindu-si de cele doua oi si o miala pe care le-a omorat cainele de la biserica. Dupa scoala, nepoata lui Furdui Iancu vrea sa mearga la liceul de Muzica sau la o profesionala.
Putini copii din sat ajung la liceu. Cei care merg totusi la profesionala se angajeaza la Combinatul de prelucrare a lemnului de la Campeni. Parintii care vor sa-si dea copiii mai departe la scoala isi vand animalele, casa si se muta mai spre oras, dupa cum spune invatatoarea Deliana Bobar.
Andrei Şaguna - 1809-1873 - ctitor al învăţământului confesional ortodox din Transilvania
Andrei Şaguna s-a născut la 1 ianuarie 1809, la Mişkolţ în nordul Ungariei, din părinţi aromâni, originari din Grabova, lângă Moscopole în Balcani. În 1814, Naum Şaguna, tatăl lui Andrei Şaguna trece la catolicism. În 1816 Anastasie (numele de botez a lui Andrei) începe şcoala la Mişkolţ. În 1826 termină gimnaziul catolic la călugării piarişti din Pesta.
La 29 decembrie 1826 trece la ortodoxie (religia strămoşilor). Între 1826-1829, urmează filozofia şi dreptul la Buda. În 1829 pleacă la Vârşeţ unde urmează teologia. La 1 noiembrie 1833 se călugăreşte şi ia numele de Andrei. La 15/27 iunie 1846 este numit vicar general la Sibiu. La 18/30 aprilie 1848 este hirotonit la Carlovit ca episcop. Atunci el a spus: “Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn (vreau) să-i trezesc şi cu voia către tot ce e adevărat, plăcut şi drept să-i îndrumez”. La 3/15 mai 1848 prezidează împreună cu episcopul greco-catolic Lemeny, Adunarea de la Blaj. În fruntea unei delegaţii, duce petiţia de la Blaj la împăratul de la Viena. În 16/28 decembrie 1848 organizează o adunare la Sibiu de unde trimite o nouă petiţie împăratului. Ideea unităţii românilor este conţinută în “Memoriul” naţiunii române din Marele Principat al Ardealului, din Banat, din părţile vecine ale Ungariei şi din Bucovina, prezentat tot împăratului. La 12 martie 1850 organizează la Sibiu, Congresul bisericesc, la care partcipă şi Avram Iancu.
Angajamentul lui Şaguna luat la Carloviţ începe să prindă viaţă. La 27 august 1850 se deschide la Sibiu Tipografia eparhială, întemeiată pe banii lui Şaguna. Aici se tipăresc abecedare, cărţi şi istorioare biblice. La 1 ianuarie 1853 se întemeiază Telegraful Român, singurul ziar din România cu apariţie neîntreruptă până astăzi. Începând cu anul 1855, Şaguna reorganizează învăţământul teologic din Sibiu sub forma unui Institut de teologie şi pedagogie şi care poartă numele de Seminarul Andreian. Începând cu anul 1854, a organizat peste 800 de şcoli primare confesionale. Tot sub îndrumarea sa au fost întemeiate gimnaziile ortodoxe din Braşov şi Brad. Acestuia din urmă îi dăruieşte Andrei Şaguna în 1870 suma de 2000 fl. Din îndemnul său vor fi tipărite 25 de titluri de manuale şcolare, Andrei Şaguna sprijină ideea lui Ioan Puşcariu de a înfiinţa Astra. Şaguna este ales primul preşedinte al Astrei.
“Şaguna a fost un dangăt de clopot care a trezit din amorţire conştiinţe şi destine, a redat speranţe şi vigoare, a pus plugul în brazdă şi a dezţelenit ceea ce ameninţa să devină pârloagă”1. Aşa a procedat şi în Ţara Moţilor unde neştiinţa de carte, în rândul românilor ortodocşi, era foarte mare, şi se datora sărăciei, restricţiilor şi mai ales lipsei de organizare. Situaţia şcolilor româneşti ortodoxe era jalnică. Lipseau localurile de şcoli, învăţătorii, manualele şcolare, şi mai ales o instituţie care să dea învăţătorilor cunoştiinţele necesare. Comunicările (rapoartele) primite de la protopopiate oglindesc pe deplin cele afirmate.
Iosif Ighian, protopopul Tractului Zlatnei (cu sediul la Baia de Arieş) dădea Oficiului Cercual Abrud următoarea “Relaţiune” (nr.36/1858/17/5 martie, Abrud): “În tractul meu protopopesc sunt 46 comunităţi bisericeşti, dintre care 37 ţin de cercul Abrud, iară 9 de cercul Bălgradului.
Aici voi enumera numai comunităţile bisericeşti ce se ţin de acest cerc al Abrudului, voi spune în care se află şcolă şi învăţător şi cum e plătit acesta şi de unde, precum şi care dintre aceste comunităţi ar putea concurge (asocia) la o şcoală.
1) Offenbaia (Baia de Arieş). Aici este şcoală şi învăţător, plata lui e de 120 fl. pe an; la această şcoală concurg şi comunele: Brăzeşti, Sartăş, Cioara şi Muncel, şi această concurgere se poate lăsa şi pe viitor fiindcă aceste comune, sărace fiind, nu sunt în stare de a-şi ridica fiecare şcoală separată. Şcoala n-are veniturile ei proprii. Salariul îl dau comunele: Offenbaia 80 de florini, parte prin repartiţiune de la poporeni, parte din cassa bisericii, iar comunele concurente (asociate 40 fl. fiecare şi câte 10 fl. din cassa comunală. Acest salariu nu este destul pentru învăţător şi s-ar putea îmbunătăţi din lada fraternală din Offenbaia, la care dau bani toţi băieşii de acolo, cel puţin 70 fl. şi apoi 100 fl. de la numitele comunităţi, fiecare câte 20-100 fl.
2) Câmpeni. Aici nu este şcoală şi nici învăţător. S-a format un fond pentru şcoală; de acum doi ani, comuna a oferit, pentru formarea acestui fond, venitul său de pe cele 3 luni libere în care are dreptul de a crâşmări, şi s-a promis a da tot spre acest scop şi interesele (câştigurile) după împrumutul naţional din 1854, care suie la 3000 florini. ...La această şcoală ar putea concurge şi comunităţile Săcătura şi Certege, pentru că sunt aproape de Câmpeni, şi pe de altă parte, că ele n-ar fi în stare a-şi ridica fiecare de sine şcoală, şi acestea au promis a oferi pentru ridicarea şcolii din Câmpeni interesele după împrumutul de la 1854... Aşa s-ar putea forma la Câmpeni o şcoală cu două clase.
3) Sohodol. Aici sunt 4 biserici: Sohodol Sat, Peleş, Valea Verde şi Poiana. Nu este şcoală. S-a făcut planul pentru a ridica o şcoală pentru toate cele 4 biserici. Învăţător este şi serveşte într-o casă privată, cu un salariu de 120 fl, pe an din cassa comunală. Venituri proprii şcolastice nu sunt. Aici fac observaţia că Poiana are şcoală proprie, dar într-o stare foarte mizerabilă. Biserica din Poiană nici nu este în stare să ţină şcoală bună, pentru aceia, e consult ca toate cele 4 biserici să concurgă la şcoala planificată, că atunci s-ar putea conserva mai bine, cu atât mai vârtos, ca toate aceste 4 biserici, adică comuna Sohodol s-a oferit a conferi pentru şcoală interesele după împrumutul de la 1854, care face 4000 florini.
4) Vidra de Jos. Împreună cu alte 2 biserici: Vidra de Mijloc şi Suprapetri (Vidra Poieni). Este şcoală şi este şi învăţător cu salariu de 150 fl/pe an din cassa camerală, după fondul ce se formase cam pe la 1781-2. La această şcoală ar fi consult să concurgă şi comunităţile: Ponorel şi Neagra, fiindcă sunt în apropiere şi sărace de nu şi-ar putea face fiecare şcoală pentru sine. Aceste comunităţi, precum şi comunitatea Vidra de Jos au promis a oferi pentru şcoală interesele după împrumutul naţional de la 1854. Atunci s-ar putea îmbunătăţi salariul învăţătorului, formându-se acea şcoală cu două clase.
5) Vidra de Sus (azi Avram Iancu). Aici este şcoală bună şi este şi învăţător, cu un salariu de 140 fl din cassa comunală. Venituri proprii şcolastice nu sunt.
6) Scărişoara. Sub numele acesta sunt cuprinse 4 biserici: Lăzeşti, Lăpuş (azi Arieşeni), Gârda de Sus şi Gârda de Jos. Nu este şcoală şi nici învăţător. Ar fi consult (nimerit) ca pentru toate cele 4 comune bisericeşti să se ridice o singură şcoală, spre aceasta s-au oferit numitele biserici, dând, întreaga comunitate Scărişoara, interesele după împrumutul din 1854, care suie la 4000 fl. Din aceştia s-ar ridica mai întâi şcoala şi s-ar da şi pentru învăţător 160 fl., 40 fl. pentru susţinerea şcolii.
7) Albac. Aici sunt 2 biserici: Gura Albacului şi Gura Arăzii (azi com. Horea) În Gura Arăzii este şcoală, dar veche, mică şi mizerabilă. Învăţător este cu un salariu de 100 fl. pe an din cassa comunală. Venituri proprii scolastice nu sunt. În Gura Albacului (azi Albac) nu este şcoală. Aici ar trebui să se ridice o şcoală nouă pentru amândouă comunele bisericeşti, fiindcă nu sunt în stare să-şi facă şcoli separate. Comunitatea Albacului a promis a consacra pentru ridicarea şi conservarea unei şcoli, interesele după împrumutul de la 1854, care face 4000 fl. Salariul învăţătorului la Albac n-ar putea fi mai mic de 200 fl.
8) Cărpeniş. Aici este şcoală bună şi este şi învăţător cu salariu de 120 fl. pe an din cassa comunală, care se vede a fi puţin şi ar fi bine să se mai îmbunătăţească, cel puţin cu 40 fl., sau din interesele după împrumutul de la 1854, al comunităţii, sau din alte venituri ale satului. Venituri proprii şcolastice nu sunt.
9) Abrud Sat. Aici este o şcoliţă veche în care şi umblă copiii la învăţătură; învăţător are; salariu de 40 fl. pe an din cassa bisericii. Este apoi o şcoală nouă, bună, ridicată din fondurile bisericii, care se zice că ar fi dată în arendă pentru folosul bisericii. Venituri şcolastice proprii nu sunt. De Abrud Sat se ţin şi crângurile: Saharu, Ciuruleasa şi Pociovalişte (Buninginea). Nici aici nu sunt şcoli şi nici învăţători. Ar fi consult ca aceste crânguri să concurgă la şcoala din Abrud Sat, oferind interesele lor după împrumutul de la 1854, să se formeze o şcoală cu două clase.
10) Abrud (oraş). Aici este şcoală bună. Este şi învăţător cu salariu de 150 fl. pe an, din cassa bisericească. Venit propriu şcolastic nu este. Şi aici ar fi locul de a ridica o şcoală reală.
Aici ar fi consult ca să concurgă şi comunitatea Corna, care ţine de Abud şi n-ar fi în stare de a-şi ridica şcoala proprie.
11) Roşia (Montană). Aici este şcoală pe locul bisericii. Învăţător nu este. Preotul dă învăţătură copiilor în lunile de iarnă, dar fără salariu.
Şcoala n-are venituri proprii şi nici biserica. Pentru aceasta, abia se poate susţine şcoala. Deoarece nici pentru învăţător nu se poate asigura salariu. ...ar fi mai consult ca să concurgă ori la şcoala din Cărpiniş ori la cea din Abrud sau Abrud Sat.
12) Bucium. Sub această denumire colectivă se află 5 biserici, de legea noastră (ortodoxă): Bucium Sat, Muntari, Izbita, Poieni şi Cerbu. Aici sunt două şcoli; una în Bucium Sat, care are şi învăţător cu salariu de 75 fl. din casa comunală. Alt fond şcolastic nu are. Apoi una în Poieni, care are învăţător cu salariu de 80 fl. pe an din cassa comunală. Venit propriu şcolastic nu are. Ar fi consult ca salariul la aceste două şcoli să se îmbunătăţească, şi încă la cel din Bucium Sat batăr până la 200 fl. şi la cel din Poieni până la 120 fl. Aceasta cu atât mai vârtos se poate cu cât comunitatea Bucium oferă favorul la împrumutul din 1854, care este de 4000 fl. Cu timpul şcoala din Bucium Sat ar putea avea 2 clase.
Din cele zise până acum se vede cum comunităţile bisericeşti din protopopiatul meu, al cercului Abrud, s-ar putea împărţi în 12 cercurele şcolastice. Aici am luat în considerare cele două momente care se vădesc a fi decisive: apropierea comunităţilor şi starea lor materială”
Abrud 17/5 martie 1858 Iosif Ighian, protopop”2
O preocupare deosebită a avut Andrei Şaguna în ce priveşte înfiinţarea de fundaţii. Fundaţia “Francisc - Iosefină” întemeiată de Andrei Şaguna a avut menirea de a strânge fonduri pentru stipendii (burse) necesare pregătirii preoţilor şi învăţătorilor. Printre cei care au contribuit cu fonduri se numără şi prototipul Iosif Ighian cu 1000 de galbeni. În sinodul din 1864 fundaţia dispunea de 22.664 florini şi 12,5 cr. valută austriacă”3
Încă de la sinodul din 1850, Şaguna reuşeşte să scoată şcoala de sub inspecţia episcopiei romano-catolice din Alba Iulia şi să statornicească funcţia de inspectori în sarcina protopopilor iar cea de director şcolar în sarcina preoţilor.
“În 1856, consilierul şcolar dr. Pavel Vasici (numit la Propunerea lui Şaguna) începe să publice “Împărtăşiri pedagogice” care sintetizează în 7 puncte starea şcolilor.
1) Necapacitatea celor mai mulţi învăţători, care abia ştiu scrie şi citi, fiind slabi informaţi în domeniul pedagogic...
2) Dotaţia slabă a învăţătorilor (salariu), care variază între 40 şi 300 fl....
3) Lipsa de cărţi şcolare e un defect mare...chiar şi cel mai sărac şi le poate agonisi dacă ar bea numai cu un fărţaliu(sfert) de rachiu mai puţin pe saptămână...
4) Necercetarea (neinspectarea) şcolilor din partea parohilor (preoţilor) şi a protopopilor...
5) Necercetarea (nefrecventarea/şcolilor de către copiii buni de şcoală. Iarna nu pot merge la şcoală, căci n-au haine, sunt desculţi şi goi, iar vara umblă pe câmp după vite. Pentru păzirea vitelor unii părinţi sunt mai îngrijoraţi, decât pentru copiii lor.
6) Lipsa fondurilor şcolare, din care să se plătească învăţătorii, să se cumpere cărţi pentru copiii săraci, s.a.
7) Neregulata chiverniseală a bunurilor bisericeşti şi comunale...
În anul 1858 erau în Ardeal 2398 şcoli poporale cu peste 90000 şcolari. Dintre acestea 460 erau germane, 957 ungureşti şi 981 româneşti, între care de confesiunea greco-orientală (ortodoxă) peste 600 cu 33.229 şcolari”4
Din Ţara Moţilor, situaţia este prezentată în “Arătarea (raportul) protopopului, Iosif Ighian pe semestrul I din anul şcolar 1853/54.
1) La şcoala din Zlatna au frecventat 33 feţi (b) şi 8 fete
2) La şcoala din Vâltori au frecvevtat 34 feţi şi 11 fete
3) La şcoala din Valea Dosului au frecventat 33 feţi şi 9 fete
4) La şcoala din Trâmpoiele au frecventat 24 feţi şi 1 fată
5) La şcoala din Petroşeni (lângă Zlatna) au frecventat 26 feţi şi 2 fete
6) La şcoala din Galaţi (lângă Zlatna) au frecventat 20 feţi şi - fete
7) La şcoala din Feneş au frecventat 31 feţi şi 1 fată
8) La şcoala din Presaca au frecventat 30 feţi şi - fete
9) La şcoala din Abrud au frecventat 31 feţi şi 31 fete
10) La şcoala din Offenbaia (Baia de Arieş) au frecventat 54 feţi şi 1 fată
11) La şcoala din Vidra de Sus (A. Iancu) au frecventat 41 feţi şi - fete
12) La şcoala din Săcătura (Vadul Moţilor) au frecventat 21 feţi şi 1 fată
13) La şcoala din Albac au frecventat 30 feţi şi - fete
14) La şcoala din Arada (Horea) au frecventat 40 feţi şi 8 fete
15) La şcoala din Certege au frecventat 17 feţi şi 6 fete
16) La şcoala din Poieni au frecventat 50 feţi şi 20 fete
17) La şcoala din Bucium Sat - nu s-au comunicat datele5
Această statistică ne arată că la acea dată funcţionau numai 17 şcoli în cele 46 comune bisericeşti, cât cuprindea protopopiatul. Numărul fetelor şcolarizate era foarte mic. Unele şcoli: Galaţi, Presaca, Vidra de Sus şi Albac sunt frecventate numai de feţi (băieţi).
Nu trec mulţi ani şi statisticile consemnează existenţa şcolilor şi în localităţile unde nu erau în 1853.
Protopopul Ioan Paliţia îi comunică mitropolitului Andrei Şaguna la 28 martie 1873 date despre starea învăţământului din Protopopiatul Zlatnei de Sus (de la Câmpeni în sus).
Copiii obligaţi a frecventa şcoala:
Etatea de 6-12 ani - feciori 1572, copile 1589, total 3161; 13-15 ani - feciori 649, copile 502, total 1151.
În semestrul I au frecventat şcoala:
Etatea de 6-12 ani - feciori 398, copile 110, total 508; 13-15 ani - feciori 14, copile 12, total 26.
În semestrul II au frecventat şcoala:
Etatea de 6-12 ani - feciori 73, copile 33, total 106; 13-15 ani - feciori - , copile - , total - .
Cauzele slabei frecvenţe şcolare sunt: depărtarea de şcoală şi sărăcia acestui popor muntean (moţii), răspândiţi pe dealuri (munţi) şi văi în depărtare de 2-3 ore, şi chiar mai mult, până la şcoală. Pe de altă parte şi dregătoriile comunale nu i-au silit pe părinţi să-şi dea pruncii la şcoală” (Câmpeni, 28 martie 1873, protopop Ioan Paliţia)6
Din Sohodol raporta la 20 oct. 1873, preotul N. Motara următoarele:
Feciori în etate de 6-12 ani 95, fetiţe în etate de 6-12 ani 78, feciori în etate de 13-15 ani 36, fetiţe în etate de 13-15 ani 37,total 246.
Din aceştia s-au înscris şi frecventează 60 .
Din Sohodol Peleş raporta învăţătorul Ilie Furduiu că are 49 elevi din care 43 în primul despărţământ iar 6 în al II-lea.
La şcoala din Sohodol are loc examenul pe semestrul II (1872/3) în prezenţa protopopului Ioan Patiţia. “Clasificarea” întocmită cuprinde 26 elevi.
La Vidra Inferioară (de Jos) în 23 III 1873 protopopul inspector examina 40 de elevi.
Una dintre preocupările protopopului Ioan. Poliţia era şi aceea de a îndeplini nu numai controlul cerut de Şaguna ci şi dotarea şcolilor cu materialele necesare.
Iată inventarul întocmit în 10 martie 1873 de către învăţătorul Basiliu Patiţia de la şcoala din Săcătura:
a) una tablă neagră,
b) una tablă cu litere mobile,
c) una maşină de computu. (socotit)
d) una hartă a Marelui Principat al Transilvaniei,
e) una hartă a Ungariei şi ţările coroanei,
f) una hartă a Europei,
g) un glob pământesc.
h) un portret al împăratului Traian,
i) un steag naţional (nu spune a cărei ţări n.n.)
j) 16 tabele de perete pentru istoria naturală.7
Din lipsă de spaţiu nu putem face referire la toate şcolile care funcţionau în 1873.
A spune totul despre “Mesia ardelenilor” cum îl numea Slavici pe Andrei Şaguna, într-un articol de revistă este imposibil. Pentru aceasta ne-am mărginit doar la faptele sale, fără egal, puse în slujba învăţământului din Ţara Moţilor.
În 1870 Andrei Şaguna este ales membru al Academiei Române.
Către sfârşitul anului 1871 era gata al 3-lea testament prin care lăsa bisericii o avere de aproape 600000 coroane. “Eu - scria Şaguna în testamentul său -... aş putea testa cui şi cum aş voi, jumătate din averea mea, dară eu resignez la favorul acesta şi rânduiesc, ca toată averea, ce se va găsi după moartea mea, să rămână arhiepiscopiei noastre bisericeşti, şcolare şi filantropice, prin o fundaţiune pentru toţi timpii viitori”8
La 25 iunie 1873, bolnav, a trecut la cele veşnice şi a fost înmormântat în cimitirul bisericii din Răşinari.
Prof Ilie Furduiu
Bibliografia:
1) Antonie Plămădeală (1997) Momentul Şaguna în istoria Bisericii Transilvaniei, în mag. ist iunie, pp 3-5
2) Protopopiatul ortodox Câmpeni, Dosar 1858 de la Arhivele Naţionale din Alba Iulia
3) Ioan Lupaş (1911), Mitropolitul Andrei Şaguna, Sibiu, p. 130
4) Ioan Lupaş, ap. cît pp. 137-141
5)Protopopiatul ortodox Câmpeni, Dosar 1854, fila 130
6) Protopopiatul ortodox Câmpeni, Dosar 1853
7) Protopopiatul ort. Câmpeni, Dosar 1853
8) Ioan Lupaş, ap. cît, p.318
La 29 decembrie 1826 trece la ortodoxie (religia strămoşilor). Între 1826-1829, urmează filozofia şi dreptul la Buda. În 1829 pleacă la Vârşeţ unde urmează teologia. La 1 noiembrie 1833 se călugăreşte şi ia numele de Andrei. La 15/27 iunie 1846 este numit vicar general la Sibiu. La 18/30 aprilie 1848 este hirotonit la Carlovit ca episcop. Atunci el a spus: “Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn (vreau) să-i trezesc şi cu voia către tot ce e adevărat, plăcut şi drept să-i îndrumez”. La 3/15 mai 1848 prezidează împreună cu episcopul greco-catolic Lemeny, Adunarea de la Blaj. În fruntea unei delegaţii, duce petiţia de la Blaj la împăratul de la Viena. În 16/28 decembrie 1848 organizează o adunare la Sibiu de unde trimite o nouă petiţie împăratului. Ideea unităţii românilor este conţinută în “Memoriul” naţiunii române din Marele Principat al Ardealului, din Banat, din părţile vecine ale Ungariei şi din Bucovina, prezentat tot împăratului. La 12 martie 1850 organizează la Sibiu, Congresul bisericesc, la care partcipă şi Avram Iancu.
Angajamentul lui Şaguna luat la Carloviţ începe să prindă viaţă. La 27 august 1850 se deschide la Sibiu Tipografia eparhială, întemeiată pe banii lui Şaguna. Aici se tipăresc abecedare, cărţi şi istorioare biblice. La 1 ianuarie 1853 se întemeiază Telegraful Român, singurul ziar din România cu apariţie neîntreruptă până astăzi. Începând cu anul 1855, Şaguna reorganizează învăţământul teologic din Sibiu sub forma unui Institut de teologie şi pedagogie şi care poartă numele de Seminarul Andreian. Începând cu anul 1854, a organizat peste 800 de şcoli primare confesionale. Tot sub îndrumarea sa au fost întemeiate gimnaziile ortodoxe din Braşov şi Brad. Acestuia din urmă îi dăruieşte Andrei Şaguna în 1870 suma de 2000 fl. Din îndemnul său vor fi tipărite 25 de titluri de manuale şcolare, Andrei Şaguna sprijină ideea lui Ioan Puşcariu de a înfiinţa Astra. Şaguna este ales primul preşedinte al Astrei.
“Şaguna a fost un dangăt de clopot care a trezit din amorţire conştiinţe şi destine, a redat speranţe şi vigoare, a pus plugul în brazdă şi a dezţelenit ceea ce ameninţa să devină pârloagă”1. Aşa a procedat şi în Ţara Moţilor unde neştiinţa de carte, în rândul românilor ortodocşi, era foarte mare, şi se datora sărăciei, restricţiilor şi mai ales lipsei de organizare. Situaţia şcolilor româneşti ortodoxe era jalnică. Lipseau localurile de şcoli, învăţătorii, manualele şcolare, şi mai ales o instituţie care să dea învăţătorilor cunoştiinţele necesare. Comunicările (rapoartele) primite de la protopopiate oglindesc pe deplin cele afirmate.
Iosif Ighian, protopopul Tractului Zlatnei (cu sediul la Baia de Arieş) dădea Oficiului Cercual Abrud următoarea “Relaţiune” (nr.36/1858/17/5 martie, Abrud): “În tractul meu protopopesc sunt 46 comunităţi bisericeşti, dintre care 37 ţin de cercul Abrud, iară 9 de cercul Bălgradului.
Aici voi enumera numai comunităţile bisericeşti ce se ţin de acest cerc al Abrudului, voi spune în care se află şcolă şi învăţător şi cum e plătit acesta şi de unde, precum şi care dintre aceste comunităţi ar putea concurge (asocia) la o şcoală.
1) Offenbaia (Baia de Arieş). Aici este şcoală şi învăţător, plata lui e de 120 fl. pe an; la această şcoală concurg şi comunele: Brăzeşti, Sartăş, Cioara şi Muncel, şi această concurgere se poate lăsa şi pe viitor fiindcă aceste comune, sărace fiind, nu sunt în stare de a-şi ridica fiecare şcoală separată. Şcoala n-are veniturile ei proprii. Salariul îl dau comunele: Offenbaia 80 de florini, parte prin repartiţiune de la poporeni, parte din cassa bisericii, iar comunele concurente (asociate 40 fl. fiecare şi câte 10 fl. din cassa comunală. Acest salariu nu este destul pentru învăţător şi s-ar putea îmbunătăţi din lada fraternală din Offenbaia, la care dau bani toţi băieşii de acolo, cel puţin 70 fl. şi apoi 100 fl. de la numitele comunităţi, fiecare câte 20-100 fl.
2) Câmpeni. Aici nu este şcoală şi nici învăţător. S-a format un fond pentru şcoală; de acum doi ani, comuna a oferit, pentru formarea acestui fond, venitul său de pe cele 3 luni libere în care are dreptul de a crâşmări, şi s-a promis a da tot spre acest scop şi interesele (câştigurile) după împrumutul naţional din 1854, care suie la 3000 florini. ...La această şcoală ar putea concurge şi comunităţile Săcătura şi Certege, pentru că sunt aproape de Câmpeni, şi pe de altă parte, că ele n-ar fi în stare a-şi ridica fiecare de sine şcoală, şi acestea au promis a oferi pentru ridicarea şcolii din Câmpeni interesele după împrumutul de la 1854... Aşa s-ar putea forma la Câmpeni o şcoală cu două clase.
3) Sohodol. Aici sunt 4 biserici: Sohodol Sat, Peleş, Valea Verde şi Poiana. Nu este şcoală. S-a făcut planul pentru a ridica o şcoală pentru toate cele 4 biserici. Învăţător este şi serveşte într-o casă privată, cu un salariu de 120 fl, pe an din cassa comunală. Venituri proprii şcolastice nu sunt. Aici fac observaţia că Poiana are şcoală proprie, dar într-o stare foarte mizerabilă. Biserica din Poiană nici nu este în stare să ţină şcoală bună, pentru aceia, e consult ca toate cele 4 biserici să concurgă la şcoala planificată, că atunci s-ar putea conserva mai bine, cu atât mai vârtos, ca toate aceste 4 biserici, adică comuna Sohodol s-a oferit a conferi pentru şcoală interesele după împrumutul de la 1854, care face 4000 florini.
4) Vidra de Jos. Împreună cu alte 2 biserici: Vidra de Mijloc şi Suprapetri (Vidra Poieni). Este şcoală şi este şi învăţător cu salariu de 150 fl/pe an din cassa camerală, după fondul ce se formase cam pe la 1781-2. La această şcoală ar fi consult să concurgă şi comunităţile: Ponorel şi Neagra, fiindcă sunt în apropiere şi sărace de nu şi-ar putea face fiecare şcoală pentru sine. Aceste comunităţi, precum şi comunitatea Vidra de Jos au promis a oferi pentru şcoală interesele după împrumutul naţional de la 1854. Atunci s-ar putea îmbunătăţi salariul învăţătorului, formându-se acea şcoală cu două clase.
5) Vidra de Sus (azi Avram Iancu). Aici este şcoală bună şi este şi învăţător, cu un salariu de 140 fl din cassa comunală. Venituri proprii şcolastice nu sunt.
6) Scărişoara. Sub numele acesta sunt cuprinse 4 biserici: Lăzeşti, Lăpuş (azi Arieşeni), Gârda de Sus şi Gârda de Jos. Nu este şcoală şi nici învăţător. Ar fi consult (nimerit) ca pentru toate cele 4 comune bisericeşti să se ridice o singură şcoală, spre aceasta s-au oferit numitele biserici, dând, întreaga comunitate Scărişoara, interesele după împrumutul din 1854, care suie la 4000 fl. Din aceştia s-ar ridica mai întâi şcoala şi s-ar da şi pentru învăţător 160 fl., 40 fl. pentru susţinerea şcolii.
7) Albac. Aici sunt 2 biserici: Gura Albacului şi Gura Arăzii (azi com. Horea) În Gura Arăzii este şcoală, dar veche, mică şi mizerabilă. Învăţător este cu un salariu de 100 fl. pe an din cassa comunală. Venituri proprii scolastice nu sunt. În Gura Albacului (azi Albac) nu este şcoală. Aici ar trebui să se ridice o şcoală nouă pentru amândouă comunele bisericeşti, fiindcă nu sunt în stare să-şi facă şcoli separate. Comunitatea Albacului a promis a consacra pentru ridicarea şi conservarea unei şcoli, interesele după împrumutul de la 1854, care face 4000 fl. Salariul învăţătorului la Albac n-ar putea fi mai mic de 200 fl.
8) Cărpeniş. Aici este şcoală bună şi este şi învăţător cu salariu de 120 fl. pe an din cassa comunală, care se vede a fi puţin şi ar fi bine să se mai îmbunătăţească, cel puţin cu 40 fl., sau din interesele după împrumutul de la 1854, al comunităţii, sau din alte venituri ale satului. Venituri proprii şcolastice nu sunt.
9) Abrud Sat. Aici este o şcoliţă veche în care şi umblă copiii la învăţătură; învăţător are; salariu de 40 fl. pe an din cassa bisericii. Este apoi o şcoală nouă, bună, ridicată din fondurile bisericii, care se zice că ar fi dată în arendă pentru folosul bisericii. Venituri şcolastice proprii nu sunt. De Abrud Sat se ţin şi crângurile: Saharu, Ciuruleasa şi Pociovalişte (Buninginea). Nici aici nu sunt şcoli şi nici învăţători. Ar fi consult ca aceste crânguri să concurgă la şcoala din Abrud Sat, oferind interesele lor după împrumutul de la 1854, să se formeze o şcoală cu două clase.
10) Abrud (oraş). Aici este şcoală bună. Este şi învăţător cu salariu de 150 fl. pe an, din cassa bisericească. Venit propriu şcolastic nu este. Şi aici ar fi locul de a ridica o şcoală reală.
Aici ar fi consult ca să concurgă şi comunitatea Corna, care ţine de Abud şi n-ar fi în stare de a-şi ridica şcoala proprie.
11) Roşia (Montană). Aici este şcoală pe locul bisericii. Învăţător nu este. Preotul dă învăţătură copiilor în lunile de iarnă, dar fără salariu.
Şcoala n-are venituri proprii şi nici biserica. Pentru aceasta, abia se poate susţine şcoala. Deoarece nici pentru învăţător nu se poate asigura salariu. ...ar fi mai consult ca să concurgă ori la şcoala din Cărpiniş ori la cea din Abrud sau Abrud Sat.
12) Bucium. Sub această denumire colectivă se află 5 biserici, de legea noastră (ortodoxă): Bucium Sat, Muntari, Izbita, Poieni şi Cerbu. Aici sunt două şcoli; una în Bucium Sat, care are şi învăţător cu salariu de 75 fl. din casa comunală. Alt fond şcolastic nu are. Apoi una în Poieni, care are învăţător cu salariu de 80 fl. pe an din cassa comunală. Venit propriu şcolastic nu are. Ar fi consult ca salariul la aceste două şcoli să se îmbunătăţească, şi încă la cel din Bucium Sat batăr până la 200 fl. şi la cel din Poieni până la 120 fl. Aceasta cu atât mai vârtos se poate cu cât comunitatea Bucium oferă favorul la împrumutul din 1854, care este de 4000 fl. Cu timpul şcoala din Bucium Sat ar putea avea 2 clase.
Din cele zise până acum se vede cum comunităţile bisericeşti din protopopiatul meu, al cercului Abrud, s-ar putea împărţi în 12 cercurele şcolastice. Aici am luat în considerare cele două momente care se vădesc a fi decisive: apropierea comunităţilor şi starea lor materială”
Abrud 17/5 martie 1858 Iosif Ighian, protopop”2
O preocupare deosebită a avut Andrei Şaguna în ce priveşte înfiinţarea de fundaţii. Fundaţia “Francisc - Iosefină” întemeiată de Andrei Şaguna a avut menirea de a strânge fonduri pentru stipendii (burse) necesare pregătirii preoţilor şi învăţătorilor. Printre cei care au contribuit cu fonduri se numără şi prototipul Iosif Ighian cu 1000 de galbeni. În sinodul din 1864 fundaţia dispunea de 22.664 florini şi 12,5 cr. valută austriacă”3
Încă de la sinodul din 1850, Şaguna reuşeşte să scoată şcoala de sub inspecţia episcopiei romano-catolice din Alba Iulia şi să statornicească funcţia de inspectori în sarcina protopopilor iar cea de director şcolar în sarcina preoţilor.
“În 1856, consilierul şcolar dr. Pavel Vasici (numit la Propunerea lui Şaguna) începe să publice “Împărtăşiri pedagogice” care sintetizează în 7 puncte starea şcolilor.
1) Necapacitatea celor mai mulţi învăţători, care abia ştiu scrie şi citi, fiind slabi informaţi în domeniul pedagogic...
2) Dotaţia slabă a învăţătorilor (salariu), care variază între 40 şi 300 fl....
3) Lipsa de cărţi şcolare e un defect mare...chiar şi cel mai sărac şi le poate agonisi dacă ar bea numai cu un fărţaliu(sfert) de rachiu mai puţin pe saptămână...
4) Necercetarea (neinspectarea) şcolilor din partea parohilor (preoţilor) şi a protopopilor...
5) Necercetarea (nefrecventarea/şcolilor de către copiii buni de şcoală. Iarna nu pot merge la şcoală, căci n-au haine, sunt desculţi şi goi, iar vara umblă pe câmp după vite. Pentru păzirea vitelor unii părinţi sunt mai îngrijoraţi, decât pentru copiii lor.
6) Lipsa fondurilor şcolare, din care să se plătească învăţătorii, să se cumpere cărţi pentru copiii săraci, s.a.
7) Neregulata chiverniseală a bunurilor bisericeşti şi comunale...
În anul 1858 erau în Ardeal 2398 şcoli poporale cu peste 90000 şcolari. Dintre acestea 460 erau germane, 957 ungureşti şi 981 româneşti, între care de confesiunea greco-orientală (ortodoxă) peste 600 cu 33.229 şcolari”4
Din Ţara Moţilor, situaţia este prezentată în “Arătarea (raportul) protopopului, Iosif Ighian pe semestrul I din anul şcolar 1853/54.
1) La şcoala din Zlatna au frecventat 33 feţi (b) şi 8 fete
2) La şcoala din Vâltori au frecvevtat 34 feţi şi 11 fete
3) La şcoala din Valea Dosului au frecventat 33 feţi şi 9 fete
4) La şcoala din Trâmpoiele au frecventat 24 feţi şi 1 fată
5) La şcoala din Petroşeni (lângă Zlatna) au frecventat 26 feţi şi 2 fete
6) La şcoala din Galaţi (lângă Zlatna) au frecventat 20 feţi şi - fete
7) La şcoala din Feneş au frecventat 31 feţi şi 1 fată
8) La şcoala din Presaca au frecventat 30 feţi şi - fete
9) La şcoala din Abrud au frecventat 31 feţi şi 31 fete
10) La şcoala din Offenbaia (Baia de Arieş) au frecventat 54 feţi şi 1 fată
11) La şcoala din Vidra de Sus (A. Iancu) au frecventat 41 feţi şi - fete
12) La şcoala din Săcătura (Vadul Moţilor) au frecventat 21 feţi şi 1 fată
13) La şcoala din Albac au frecventat 30 feţi şi - fete
14) La şcoala din Arada (Horea) au frecventat 40 feţi şi 8 fete
15) La şcoala din Certege au frecventat 17 feţi şi 6 fete
16) La şcoala din Poieni au frecventat 50 feţi şi 20 fete
17) La şcoala din Bucium Sat - nu s-au comunicat datele5
Această statistică ne arată că la acea dată funcţionau numai 17 şcoli în cele 46 comune bisericeşti, cât cuprindea protopopiatul. Numărul fetelor şcolarizate era foarte mic. Unele şcoli: Galaţi, Presaca, Vidra de Sus şi Albac sunt frecventate numai de feţi (băieţi).
Nu trec mulţi ani şi statisticile consemnează existenţa şcolilor şi în localităţile unde nu erau în 1853.
Protopopul Ioan Paliţia îi comunică mitropolitului Andrei Şaguna la 28 martie 1873 date despre starea învăţământului din Protopopiatul Zlatnei de Sus (de la Câmpeni în sus).
Copiii obligaţi a frecventa şcoala:
Etatea de 6-12 ani - feciori 1572, copile 1589, total 3161; 13-15 ani - feciori 649, copile 502, total 1151.
În semestrul I au frecventat şcoala:
Etatea de 6-12 ani - feciori 398, copile 110, total 508; 13-15 ani - feciori 14, copile 12, total 26.
În semestrul II au frecventat şcoala:
Etatea de 6-12 ani - feciori 73, copile 33, total 106; 13-15 ani - feciori - , copile - , total - .
Cauzele slabei frecvenţe şcolare sunt: depărtarea de şcoală şi sărăcia acestui popor muntean (moţii), răspândiţi pe dealuri (munţi) şi văi în depărtare de 2-3 ore, şi chiar mai mult, până la şcoală. Pe de altă parte şi dregătoriile comunale nu i-au silit pe părinţi să-şi dea pruncii la şcoală” (Câmpeni, 28 martie 1873, protopop Ioan Paliţia)6
Din Sohodol raporta la 20 oct. 1873, preotul N. Motara următoarele:
Feciori în etate de 6-12 ani 95, fetiţe în etate de 6-12 ani 78, feciori în etate de 13-15 ani 36, fetiţe în etate de 13-15 ani 37,total 246.
Din aceştia s-au înscris şi frecventează 60 .
Din Sohodol Peleş raporta învăţătorul Ilie Furduiu că are 49 elevi din care 43 în primul despărţământ iar 6 în al II-lea.
La şcoala din Sohodol are loc examenul pe semestrul II (1872/3) în prezenţa protopopului Ioan Patiţia. “Clasificarea” întocmită cuprinde 26 elevi.
La Vidra Inferioară (de Jos) în 23 III 1873 protopopul inspector examina 40 de elevi.
Una dintre preocupările protopopului Ioan. Poliţia era şi aceea de a îndeplini nu numai controlul cerut de Şaguna ci şi dotarea şcolilor cu materialele necesare.
Iată inventarul întocmit în 10 martie 1873 de către învăţătorul Basiliu Patiţia de la şcoala din Săcătura:
a) una tablă neagră,
b) una tablă cu litere mobile,
c) una maşină de computu. (socotit)
d) una hartă a Marelui Principat al Transilvaniei,
e) una hartă a Ungariei şi ţările coroanei,
f) una hartă a Europei,
g) un glob pământesc.
h) un portret al împăratului Traian,
i) un steag naţional (nu spune a cărei ţări n.n.)
j) 16 tabele de perete pentru istoria naturală.7
Din lipsă de spaţiu nu putem face referire la toate şcolile care funcţionau în 1873.
A spune totul despre “Mesia ardelenilor” cum îl numea Slavici pe Andrei Şaguna, într-un articol de revistă este imposibil. Pentru aceasta ne-am mărginit doar la faptele sale, fără egal, puse în slujba învăţământului din Ţara Moţilor.
În 1870 Andrei Şaguna este ales membru al Academiei Române.
Către sfârşitul anului 1871 era gata al 3-lea testament prin care lăsa bisericii o avere de aproape 600000 coroane. “Eu - scria Şaguna în testamentul său -... aş putea testa cui şi cum aş voi, jumătate din averea mea, dară eu resignez la favorul acesta şi rânduiesc, ca toată averea, ce se va găsi după moartea mea, să rămână arhiepiscopiei noastre bisericeşti, şcolare şi filantropice, prin o fundaţiune pentru toţi timpii viitori”8
La 25 iunie 1873, bolnav, a trecut la cele veşnice şi a fost înmormântat în cimitirul bisericii din Răşinari.
Prof Ilie Furduiu
Bibliografia:
1) Antonie Plămădeală (1997) Momentul Şaguna în istoria Bisericii Transilvaniei, în mag. ist iunie, pp 3-5
2) Protopopiatul ortodox Câmpeni, Dosar 1858 de la Arhivele Naţionale din Alba Iulia
3) Ioan Lupaş (1911), Mitropolitul Andrei Şaguna, Sibiu, p. 130
4) Ioan Lupaş, ap. cît pp. 137-141
5)Protopopiatul ortodox Câmpeni, Dosar 1854, fila 130
6) Protopopiatul ortodox Câmpeni, Dosar 1853
7) Protopopiatul ort. Câmpeni, Dosar 1853
8) Ioan Lupaş, ap. cît, p.318
Aşezările rurale ale Albei în preajma Marii Uniri
Prof. Hanciu Ştefan
Meleagurile Albei sunt cunoscute în literatura de specialitate ca una dintre cele mai importante şi mai vechi vetre ale originii, civilizaţiei şi continuităţii poporului român. Cauzele ţin, desigur de poziţia geografică şi de condiţiile naturale deosebit de favorabile, dar în aceiaşi măsură, de marile virtuţi ale poporului nostru, ale strămoşilor noştri, de vitalitatea şi tenacitatea lor.
Apariţia civilizaţiilor umane străvechi a fost determinantă, în primul rând, de caracterul sedentar al populaţiei pe anumite teritorii etnice. Ori, studiul evoluţiei aşezărilor umane din perimetrul etnic românesc, scoate in evidentă cu pregnanţă acest caracter.
Cum era şi firesc, aşezările umane străvechi au început de la o singură locuinţă, evoluând apoi spre un grup restrâns de locuinţe (cătune) şi mai departe, spre grupuri mai numeroase punându-se bazele satelor.
Această ierarhie a fost determinată de evoluţia familială la, gentilică şi de obşte în viaţa socială. Puţine dintre aşezările rurale se vor transforma în târguri şi oraşe şi anume acelea care au beneficiat de poziţii avantajoase din punct de vedere genetic, strategic sau economic, sau acelea care au ajuns in situaţia de centre politice şi administrative. Marea majoritate a localităţilor însa vor rămâne cu caracter rural.
Condiţiile naturale, social – istorice şi economice au imprimat o mare varietate in repartiţia satelor, în mărimea, forma structura, textura şi tipurile lor funcţionale. Marea majoritate din cele 174 de sate atestă, prin urmele arheologice, vechimea elementului uman in acest teritoriu.
Documentar, un număr de 148 sate sunt atestate până in sec. XVI-lea, restul, în majoritate absolută, sate mici din zona montană, de abia prin legislaţiile secolului al XX-lea. Acesta se datora şi formei defectuoase de atestare a aşezărilor din perioada feudalismului. Astfel, de exemplu în domeniul fiscal al Zlatnei erau incluse toate aşezările din bazinul superior al Arieşului, fără să se facă referire la denumiri.
Cele 178 de localităţi rurale şi urbane atestate documentar pe teritoriul judeţului Alba de Jos, existente la începerea secolului, se pot categorisi astfel:
- atestate înainte de 1200 = 1
- atestate în perioada 1200 – 1250 = 22 ( cele mai vechi sunt din 1202 – 1203 = 9)
- atestate în perioada 1251 – 1300 = 41
- atestate în perioada 1301 –1350 = 57
- atestate în perioada 1351 – 1400 = 8
- atestate în perioada 1401 – 1450 = 5
- atestate în perioada 1451 – 1500 = 4
- atestate în perioada 1501 – 1550 = 6
- atestate în perioada 1551 – 1600 = 4
- atestate în perioada 1601 – 1650 = 4
- atestate prin conscripţia de la 1733 a lui Inochentie Micu Clain = 16
- atestate în perioada 1750 –1791 = 4
- atestate în perioada 1805 –1913 = 4
- atestate după 1913 = 2
Densitatea. Teritoriul judeţului Alba de Jos, printr-o concentrare de 4,8 sate/ 100 kmp, se înscrie printre zonele cu densitatea medie de aşezări la nivelul tarii. Din analiza situaţiei existente, se constata o mare varietate a densităţii localităţilor pe unităţi de relief şi pe comune.
Valorile cele mai mici apar în zona colinară a judeţului cu sate mai mari ( Daia Romana: 2,3 sate/100 kmp ; Ighiu : 3,9 sate/100 kmp, etc. ), iar cele mai mari în bazinul superior al Arieşului (Sohodol: 47,7 sate/100 kmp; Roşia Montană: 38,1 sate/100 kmp Bucium : 34,9 sate/100 kmp etc.).
In ceea ce priveşte cele 147 de cătune existente în judeţul Alba, ele corespund în majoritate covârşitoare regiunii montane(142) şi doar puţine (5) regiunii de podiş. Faptul este explicat prin numărul mai ridicat de aşezări mici ca suprafaţă dar mai ales ca număr de locuitori, în regiunea de munte.
La nivelul plaselor situaţia se prezintă astfel:
Plasa Abrud: 90 aşezări; ele aparţin localităţilor:
Abrud: (2) Gura Cornei, Sohoru;
Bucium (29) : Angheleşti, Bisericani, Bucium-sat, Cerbu, Ciuculeşti, Coleşeni, Dogărăşti, Fereşti, Floreşti, Gura Izbitei, Heleşti, Izbicioarea, Izbita, Jurcuieşti, Lupuleşti, Măgura, Muntari, Petreni, Poiana, Poieni, Stânişoara, Valea Abruzel, Valea Albă, Valea Cerbului, Valea Negrilesii, Valea Poienii, Valea Şesii, Văleni Vâlcea;
Mogoş (20) : Bârleşti, Bârzogani, Barbeşti, Bârleşti-cătun, Boceşti Buteşti, Cojocani, Cristeşti, Mămăligani, Onceşti, Negreşti, Poienile-Mogoş, Valea Coceşti, Valea Geogeşti, Valea Mlacii, Valea Tupilor, Tomeşti, Valea Barnii, Valea Bârluteşti;
Roşia Montana (9): Balmoşeşti, Blideşti, Bunta, Gârda Barbuleşti, Iacobeşti, Ignateşti, Soal, Ţarina, Vârtop;
Sohodol (30): Buzeşti, Bilăneşti, Bobărăşti, Brădeasa, Burzoneşti, Deonceşti, Dilimani, Furduleşti, Gura Sohodol, Hoanca, Joldişeşti, Lazuri, Leheşti, Lumineşti, Medreşti, Napăieşti, Nelegeşti, Nicoreşti, Peleş, Poiana, Robeşti, Sebiseşti, Sicoieşti, Surdeşti, Simoceşti, Toci, Valea Verde, Vladoseşti, Morăreşti, Munceşti;
Plasa Aiud: 16 aşezari aparţinătoare localităţilor:
Hopârta (1) : Vama Seacă;
Ponor (4) : După Deal, Macareşti, Valea Bucurului, Vale de Jos;
Râmeti (10) : Brădeşti, Cotoreşti, Floreşti, Olteni, Valea Iezelului, Valea Făgetului, Valea Mănăstirii, Valea Poienii, Valea Uzei, Vlădeşti.
Plasa Ighiu: 6 aşezari:
Meteş (6) : Iasca, Lunca Ampoiului, Lunca Meteşului, Pădurea, Poiana Ursului, Remetea;
Plasa Teiuş: 16 aşezări:
Galda de Jos (5) : Lupşeni, Măgura, Poiana Galdei, Raicani, Zăgriş;
Întregalde (9) : Ghioncani, Ilieşti, Ivăniş, Mărineşti, Modoleşti, Necrileşti, Popeşti, Teceşti;
Mihalţ (1) : Zăgrieş;
Stremţ (1) : Fata Pietrii;
Plasa Vintu de Jos: 19 aşezări:
Blandiana (2) : Ibru, Poieni;
Cioara (2) : Margineni, Săliştea Deal;
Vinţu de Jos (15): Câmpu Goblii, Clocaşu, Crişeni, Dealu Ferului, Gura Cutului, Hategana, Laz, Matacina, Mereteu, Părău lui Mihai, Poieniţa, Stăuini, Valea Goblii, Valea Vinţului, Vurpar;
Mărimea. Dupa numarul locuitorilor, satele judetului Alba de Jos pot fi grupate in următoarele categorii:
- sate foarte mici, sub 250 locuitori (4), deţin 2,29 % din total; sunt răspândite în întregul judeţ, predomină însă numeric în zona Munţilor Apuseni (Mesentea, Mândra, Răchisel, Şoimuş);
- sate mici, între 250-500 de locuitori (24) cu o pondere de 13,7 % din total şi alături de primele, formează majoritatea absoluta a aşezărilor din Munţi Apuseni;
- sate mijlocii, între 500-1000 de locuitori (72), ce reprezintă 41,3 %, constituie marea majoritate a aşezărilor judeţului;
- sate mari, între 1000-2000 de locuitori (61), cu o pondere de 35 %
- sate foarte mari, peste 2000 de locuitori (13), reprezentând doar 7,47 % şi situate în general, pe principalele artere de comunicaţie ( Teiuş, Vinţu de Jos, Mihalţ, Cenade, Ocna Mureşului, Daia Română, Vingard). În zona montană a Apusenilor, apar fie în depresiuni sau confluenţe de ape, străbătute de căi de comunicaţie importante (Bucium, Sohodol, Mogoş) şi uneori chiar în apropierea centrelor urbane, fie în regiunea minieră (Roşia Montană, Abrud-Sat, Zlatna).
Majoritatea satelor fiind situate pe văi, se deosebesc numai prin poziţia fata de elementele acestora ( lunca, terasa, versanti). Cele mai favorabile condiţii le oferă văile largi, terasate ( Mureş, Târnava, Ampoi, Secaş, ), în lungul cărora s-au dezvoltat numeroase sate mari: Teiuş, Vinţu de Jos, etc.
Sub aspectul structurii, zona colinară se caracterizează prin sate adunate, cu grad diferit de compactizare, influenţat atât de factorul natural, cât şi de cel social-istoric, iar zona montană, prin sate risipite, neputându-se vorbi, în cazul multora, despre vatră, aceasta fiind aproape identica cu moşia satului.
Sub aspect funcţional majoritatea satelor îndeplinesc funcţie agricolă, fapt evidenţiat şi prin proporţia mare a populaţiei active agricole şi prin ponderea valorica a producţiei agricole. In cadrul acestui tip funcţional se conturează, deci, subtipuri şi anume:
- Agricole propriu-zis, în care populaţia agricola depăşeşte 80 % (Cergău Mare, Cergău Mic, Lupu, Crăciunelul de Sus, Cut, Cricău, Boz, Doştat, etc.).
- Agricole în principal şi complementar de cazare, cu populaţie agricolă între 60 – 80 %, restul fiind ocupată în special, în alte sectoare de activitate ( meşteşuguri, comerţ ), cu locuri de muncă în alte localităţi, mai ales în centre urbane ( Miceşti, Oarda, Gâmbaş, Păgida ).
Dupa profilul diferitelur zone agricole, satele acestui tip pot fi:
- de cultura a cerealelor ( grâu, porumb ), asociate cu cea a diferitelor plante ( sfecla de zahar, cartofi, tutun ) şi creşterea animalelor ( bovine, porcine, ovine ), răspândite în sectorul de luncă al Podişului Târnavelor şi în cel al Secaşelor;
- de cultura a cerealelor ( grâu, porumb ), asociate cu viticultura şi pomicultura, frecvente în Culuarul Mureşului, în cel al Târnavelor şi în zona piemontană;
- De creştere a animalelor ( bovine, ovine ) pe păşunile montane, asociate cu exploatările forestiere sau miniere, în subsidiar cultivându-se cartoful, grâul, secara, porumbul – răspândite în zona montană a Apusenilor.
Existenţa unor resurse ale subsolului, extragerea şi prelucrarea lor primară, conferă unor sate funcţia industrial-extractivă ( Roşia Montană, Valea Dosului, Ocna Mureşului, etc.)
Privite în ansamblu, aşezările rurale, alături de cele urbane, cu populaţia, funcţionale şi dotările social – economice, se încadrează armonios în peisajul geografic, fapt ce denotă că şi aici, omul a reuşit să se adapteze şi să valorifice armonios condiţiile oferite de natura.
La 1 martie 1911, Comitatul Alba Inferioară stabilea ca cele 174 de comune, dintre care 17 cu peste 2000 de locuitori ( Blaj, Cenade, Zlatna, Vinţu de Jos, Daia Romînă, Ocna Mureş, Rimetea, Teiuş, Mihalţ, Abrud-sat, Roşia Montană, Bucium, Mogoş, Sohodol, Alămor, Cut şi Vingard ) Să fie grupate în 68 de notariate dintre care 14 comunale şi 54 cercuale.
La 14 decembrie 1920, Prefectura judeţului Alba Inferioara a stabilit următoarele plăşi : Abrud, Aiud, Blaj, Ighiu, Ocna Mureş, Ocna Sibiului, Teiuş şi Vinţu de Jos.
- B I B L I O G R A F I E -
1. Suciu C. (1967) – „ Director istoric al localităţilor din Transilvania”, vol. I-II, Editura Academiei, Bucureşti.
2. Veress A. (1929-1939) – „ Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării româneşti” vol. I-XI, (1527-1690), Bucureşti.
3. X X X (1900) – „ Harta Judeţului Alba de Jos”, După Dr. Cserni – „ Alsofeher vamegye Monografiaja”.
4. X X X (1916) – „ Amicul Poporului-Calendar pe anul visect 1916”, anul LVI, întocmit de I. Popovici, Sibiu.
5. X X X (1920) – „ Monitorul Oficial al judeţului Alba Inferioară”, anul XI, nr. 22, Aiud, la Mai 27; Date Statistice.
6. X X X (1929) – „ Transilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul 1918 – 1928”, vol. I, Cultura Naţională, Bucureşti, pp.285 – 571.
Meleagurile Albei sunt cunoscute în literatura de specialitate ca una dintre cele mai importante şi mai vechi vetre ale originii, civilizaţiei şi continuităţii poporului român. Cauzele ţin, desigur de poziţia geografică şi de condiţiile naturale deosebit de favorabile, dar în aceiaşi măsură, de marile virtuţi ale poporului nostru, ale strămoşilor noştri, de vitalitatea şi tenacitatea lor.
Apariţia civilizaţiilor umane străvechi a fost determinantă, în primul rând, de caracterul sedentar al populaţiei pe anumite teritorii etnice. Ori, studiul evoluţiei aşezărilor umane din perimetrul etnic românesc, scoate in evidentă cu pregnanţă acest caracter.
Cum era şi firesc, aşezările umane străvechi au început de la o singură locuinţă, evoluând apoi spre un grup restrâns de locuinţe (cătune) şi mai departe, spre grupuri mai numeroase punându-se bazele satelor.
Această ierarhie a fost determinată de evoluţia familială la, gentilică şi de obşte în viaţa socială. Puţine dintre aşezările rurale se vor transforma în târguri şi oraşe şi anume acelea care au beneficiat de poziţii avantajoase din punct de vedere genetic, strategic sau economic, sau acelea care au ajuns in situaţia de centre politice şi administrative. Marea majoritate a localităţilor însa vor rămâne cu caracter rural.
Condiţiile naturale, social – istorice şi economice au imprimat o mare varietate in repartiţia satelor, în mărimea, forma structura, textura şi tipurile lor funcţionale. Marea majoritate din cele 174 de sate atestă, prin urmele arheologice, vechimea elementului uman in acest teritoriu.
Documentar, un număr de 148 sate sunt atestate până in sec. XVI-lea, restul, în majoritate absolută, sate mici din zona montană, de abia prin legislaţiile secolului al XX-lea. Acesta se datora şi formei defectuoase de atestare a aşezărilor din perioada feudalismului. Astfel, de exemplu în domeniul fiscal al Zlatnei erau incluse toate aşezările din bazinul superior al Arieşului, fără să se facă referire la denumiri.
Cele 178 de localităţi rurale şi urbane atestate documentar pe teritoriul judeţului Alba de Jos, existente la începerea secolului, se pot categorisi astfel:
- atestate înainte de 1200 = 1
- atestate în perioada 1200 – 1250 = 22 ( cele mai vechi sunt din 1202 – 1203 = 9)
- atestate în perioada 1251 – 1300 = 41
- atestate în perioada 1301 –1350 = 57
- atestate în perioada 1351 – 1400 = 8
- atestate în perioada 1401 – 1450 = 5
- atestate în perioada 1451 – 1500 = 4
- atestate în perioada 1501 – 1550 = 6
- atestate în perioada 1551 – 1600 = 4
- atestate în perioada 1601 – 1650 = 4
- atestate prin conscripţia de la 1733 a lui Inochentie Micu Clain = 16
- atestate în perioada 1750 –1791 = 4
- atestate în perioada 1805 –1913 = 4
- atestate după 1913 = 2
Densitatea. Teritoriul judeţului Alba de Jos, printr-o concentrare de 4,8 sate/ 100 kmp, se înscrie printre zonele cu densitatea medie de aşezări la nivelul tarii. Din analiza situaţiei existente, se constata o mare varietate a densităţii localităţilor pe unităţi de relief şi pe comune.
Valorile cele mai mici apar în zona colinară a judeţului cu sate mai mari ( Daia Romana: 2,3 sate/100 kmp ; Ighiu : 3,9 sate/100 kmp, etc. ), iar cele mai mari în bazinul superior al Arieşului (Sohodol: 47,7 sate/100 kmp; Roşia Montană: 38,1 sate/100 kmp Bucium : 34,9 sate/100 kmp etc.).
In ceea ce priveşte cele 147 de cătune existente în judeţul Alba, ele corespund în majoritate covârşitoare regiunii montane(142) şi doar puţine (5) regiunii de podiş. Faptul este explicat prin numărul mai ridicat de aşezări mici ca suprafaţă dar mai ales ca număr de locuitori, în regiunea de munte.
La nivelul plaselor situaţia se prezintă astfel:
Plasa Abrud: 90 aşezări; ele aparţin localităţilor:
Abrud: (2) Gura Cornei, Sohoru;
Bucium (29) : Angheleşti, Bisericani, Bucium-sat, Cerbu, Ciuculeşti, Coleşeni, Dogărăşti, Fereşti, Floreşti, Gura Izbitei, Heleşti, Izbicioarea, Izbita, Jurcuieşti, Lupuleşti, Măgura, Muntari, Petreni, Poiana, Poieni, Stânişoara, Valea Abruzel, Valea Albă, Valea Cerbului, Valea Negrilesii, Valea Poienii, Valea Şesii, Văleni Vâlcea;
Mogoş (20) : Bârleşti, Bârzogani, Barbeşti, Bârleşti-cătun, Boceşti Buteşti, Cojocani, Cristeşti, Mămăligani, Onceşti, Negreşti, Poienile-Mogoş, Valea Coceşti, Valea Geogeşti, Valea Mlacii, Valea Tupilor, Tomeşti, Valea Barnii, Valea Bârluteşti;
Roşia Montana (9): Balmoşeşti, Blideşti, Bunta, Gârda Barbuleşti, Iacobeşti, Ignateşti, Soal, Ţarina, Vârtop;
Sohodol (30): Buzeşti, Bilăneşti, Bobărăşti, Brădeasa, Burzoneşti, Deonceşti, Dilimani, Furduleşti, Gura Sohodol, Hoanca, Joldişeşti, Lazuri, Leheşti, Lumineşti, Medreşti, Napăieşti, Nelegeşti, Nicoreşti, Peleş, Poiana, Robeşti, Sebiseşti, Sicoieşti, Surdeşti, Simoceşti, Toci, Valea Verde, Vladoseşti, Morăreşti, Munceşti;
Plasa Aiud: 16 aşezari aparţinătoare localităţilor:
Hopârta (1) : Vama Seacă;
Ponor (4) : După Deal, Macareşti, Valea Bucurului, Vale de Jos;
Râmeti (10) : Brădeşti, Cotoreşti, Floreşti, Olteni, Valea Iezelului, Valea Făgetului, Valea Mănăstirii, Valea Poienii, Valea Uzei, Vlădeşti.
Plasa Ighiu: 6 aşezari:
Meteş (6) : Iasca, Lunca Ampoiului, Lunca Meteşului, Pădurea, Poiana Ursului, Remetea;
Plasa Teiuş: 16 aşezări:
Galda de Jos (5) : Lupşeni, Măgura, Poiana Galdei, Raicani, Zăgriş;
Întregalde (9) : Ghioncani, Ilieşti, Ivăniş, Mărineşti, Modoleşti, Necrileşti, Popeşti, Teceşti;
Mihalţ (1) : Zăgrieş;
Stremţ (1) : Fata Pietrii;
Plasa Vintu de Jos: 19 aşezări:
Blandiana (2) : Ibru, Poieni;
Cioara (2) : Margineni, Săliştea Deal;
Vinţu de Jos (15): Câmpu Goblii, Clocaşu, Crişeni, Dealu Ferului, Gura Cutului, Hategana, Laz, Matacina, Mereteu, Părău lui Mihai, Poieniţa, Stăuini, Valea Goblii, Valea Vinţului, Vurpar;
Mărimea. Dupa numarul locuitorilor, satele judetului Alba de Jos pot fi grupate in următoarele categorii:
- sate foarte mici, sub 250 locuitori (4), deţin 2,29 % din total; sunt răspândite în întregul judeţ, predomină însă numeric în zona Munţilor Apuseni (Mesentea, Mândra, Răchisel, Şoimuş);
- sate mici, între 250-500 de locuitori (24) cu o pondere de 13,7 % din total şi alături de primele, formează majoritatea absoluta a aşezărilor din Munţi Apuseni;
- sate mijlocii, între 500-1000 de locuitori (72), ce reprezintă 41,3 %, constituie marea majoritate a aşezărilor judeţului;
- sate mari, între 1000-2000 de locuitori (61), cu o pondere de 35 %
- sate foarte mari, peste 2000 de locuitori (13), reprezentând doar 7,47 % şi situate în general, pe principalele artere de comunicaţie ( Teiuş, Vinţu de Jos, Mihalţ, Cenade, Ocna Mureşului, Daia Română, Vingard). În zona montană a Apusenilor, apar fie în depresiuni sau confluenţe de ape, străbătute de căi de comunicaţie importante (Bucium, Sohodol, Mogoş) şi uneori chiar în apropierea centrelor urbane, fie în regiunea minieră (Roşia Montană, Abrud-Sat, Zlatna).
Majoritatea satelor fiind situate pe văi, se deosebesc numai prin poziţia fata de elementele acestora ( lunca, terasa, versanti). Cele mai favorabile condiţii le oferă văile largi, terasate ( Mureş, Târnava, Ampoi, Secaş, ), în lungul cărora s-au dezvoltat numeroase sate mari: Teiuş, Vinţu de Jos, etc.
Sub aspectul structurii, zona colinară se caracterizează prin sate adunate, cu grad diferit de compactizare, influenţat atât de factorul natural, cât şi de cel social-istoric, iar zona montană, prin sate risipite, neputându-se vorbi, în cazul multora, despre vatră, aceasta fiind aproape identica cu moşia satului.
Sub aspect funcţional majoritatea satelor îndeplinesc funcţie agricolă, fapt evidenţiat şi prin proporţia mare a populaţiei active agricole şi prin ponderea valorica a producţiei agricole. In cadrul acestui tip funcţional se conturează, deci, subtipuri şi anume:
- Agricole propriu-zis, în care populaţia agricola depăşeşte 80 % (Cergău Mare, Cergău Mic, Lupu, Crăciunelul de Sus, Cut, Cricău, Boz, Doştat, etc.).
- Agricole în principal şi complementar de cazare, cu populaţie agricolă între 60 – 80 %, restul fiind ocupată în special, în alte sectoare de activitate ( meşteşuguri, comerţ ), cu locuri de muncă în alte localităţi, mai ales în centre urbane ( Miceşti, Oarda, Gâmbaş, Păgida ).
Dupa profilul diferitelur zone agricole, satele acestui tip pot fi:
- de cultura a cerealelor ( grâu, porumb ), asociate cu cea a diferitelor plante ( sfecla de zahar, cartofi, tutun ) şi creşterea animalelor ( bovine, porcine, ovine ), răspândite în sectorul de luncă al Podişului Târnavelor şi în cel al Secaşelor;
- de cultura a cerealelor ( grâu, porumb ), asociate cu viticultura şi pomicultura, frecvente în Culuarul Mureşului, în cel al Târnavelor şi în zona piemontană;
- De creştere a animalelor ( bovine, ovine ) pe păşunile montane, asociate cu exploatările forestiere sau miniere, în subsidiar cultivându-se cartoful, grâul, secara, porumbul – răspândite în zona montană a Apusenilor.
Existenţa unor resurse ale subsolului, extragerea şi prelucrarea lor primară, conferă unor sate funcţia industrial-extractivă ( Roşia Montană, Valea Dosului, Ocna Mureşului, etc.)
Privite în ansamblu, aşezările rurale, alături de cele urbane, cu populaţia, funcţionale şi dotările social – economice, se încadrează armonios în peisajul geografic, fapt ce denotă că şi aici, omul a reuşit să se adapteze şi să valorifice armonios condiţiile oferite de natura.
La 1 martie 1911, Comitatul Alba Inferioară stabilea ca cele 174 de comune, dintre care 17 cu peste 2000 de locuitori ( Blaj, Cenade, Zlatna, Vinţu de Jos, Daia Romînă, Ocna Mureş, Rimetea, Teiuş, Mihalţ, Abrud-sat, Roşia Montană, Bucium, Mogoş, Sohodol, Alămor, Cut şi Vingard ) Să fie grupate în 68 de notariate dintre care 14 comunale şi 54 cercuale.
La 14 decembrie 1920, Prefectura judeţului Alba Inferioara a stabilit următoarele plăşi : Abrud, Aiud, Blaj, Ighiu, Ocna Mureş, Ocna Sibiului, Teiuş şi Vinţu de Jos.
- B I B L I O G R A F I E -
1. Suciu C. (1967) – „ Director istoric al localităţilor din Transilvania”, vol. I-II, Editura Academiei, Bucureşti.
2. Veress A. (1929-1939) – „ Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării româneşti” vol. I-XI, (1527-1690), Bucureşti.
3. X X X (1900) – „ Harta Judeţului Alba de Jos”, După Dr. Cserni – „ Alsofeher vamegye Monografiaja”.
4. X X X (1916) – „ Amicul Poporului-Calendar pe anul visect 1916”, anul LVI, întocmit de I. Popovici, Sibiu.
5. X X X (1920) – „ Monitorul Oficial al judeţului Alba Inferioară”, anul XI, nr. 22, Aiud, la Mai 27; Date Statistice.
6. X X X (1929) – „ Transilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul 1918 – 1928”, vol. I, Cultura Naţională, Bucureşti, pp.285 – 571.
Moţi participanţi la fãurirea României Mari 1916-1919
Mai 1919: Un grup de ofiţeri ai batalionului III/ Horia : Viorel Fodor, Gheorghe David, Mircea Feier, Mircea Pop, Ioan David, toţi din Abrud; Costişel Constantin din Certege, Sever Furdui, A. Vicenţiu şi Teodor Orlea din Câmpeni, Petruţa Aurel din Muşca; Popa Popescu din Lăzeşti
1. Moţi eroi la Mărăşeşti
În familia memorandistului Vasile Fodor din Abrud se năştea în 1889 Titus Fodor, nepotul tribunului paşoptist Vasile Ladislau Fodor.
Titus Fodor trece în decembrie 1915, împreună cu alţi ofiţeri şi soldaţi români din regimentul 21 Honvezi, Carpaţii în România. Aici participă în primăvara anului 1916 la manifestaţiile din Bucureşti. Demonstranţii cereau să înceteze asuprirea românilor din Transilvania, Ungaria şi Bucovina pentru intrarea României în război alături de Antantă. Titus Fodor şi fratele său, Viorel Fodor, socotiţi printre organizatori, sunt închişi la Văcăreşti, sub acuzaţia de tulburare a ordinii publice. La proces au asistat (după cum spune Titus): Take Ionescu, Filipescu, Grădişteanu, Octavian Goga, Vasile Lucaciu, Ion Agârbiceanu, Octavian Tăslăuan şi alţii. Mulţimea s-a adunat în stradă şi cerea eliberarea celor arestaţi. După şapte zile sunt achitaţi şi eliberaţi. Fraţii Fodor au fost apăraţi de avocatul Radu Rosetti, cunoscutul scriitor, care va fi oaspetele familiei Fodor, în Abrud, în anul 1935, când scriitorul a vizitat Munţii Apuseni (v. Radu Rosetti - Scrieri alese, Bucureşti, 1938, p. 155). După intrarea României în război, Titus Fodor se înrolează voluntar în armata română, cu gradul de sublocotenent şi ia parte la luptele de la Mărăşeşti, cu regimentul 47 infanterie comandat de colonelul Radu Rosetti, regiment aparţinător diviziei a 13-1 comandată de generalul Ioan Popescu. Luptă la Răzoare şi Muncel, unde este rănit la 28 august 1917. Pentru faptele sale de vitejie a fost decorat mai târziu (1957) cu medalia “Virtutea ostăşească clasa I-a”
2. Participarea la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918
“Fusesem trimis de Marele Stat Major (ne mai spune Titus), cu legitimaţie specială, semnată de generalul Prezan, în misiune de stat în Transilvania, unde se precipitau evenimentele, şi pentru a participa la Marea Adunare a românilor de la Alba Iulia. Am poposit mai întâi la Cluj, unde aveam de luat legături cu locurile stabilite, găzduind la dr. Alexandru Fodor, medicul de atunci al oraşului. La Alba Iulia am sosit în seara zilei de 29 noiembrie 1918, urmărind să iau parte la adunarea din ziua de 1 decembrie.
Moţii au sosit în dimineaţa zilei de 30 noiembrie cu o gardă naţională comandată de locotenentul Vesa Avram. Această gardă, primise misiunea să facă paza cetăţii, după tradiţia de la 1848, când tot moţii lui Avram Iancu au făcut paza Adunării Naţionale de la Blaj. Li s-au dat arme şi muniţii.
Adunarea, care a hotrât Unirea, a durat până la orele două după masă. Din lipsă de spaţiu de cazare, gardiştii moţi au plecat în aceeaşi zi cu mocăniţa către Zlatna, care li s-a pus la dispoziţie. Am plecat şi eu cu ei către Abrud, căci nu mai fusesem acasă de patru ani. După un popas la Zlatna, care a fost de fapt o adevărată sărbătoare nocturnă, cu cântece şi jocuri româneşti neîntrerupte, în ziua de 2 decembrie ne-am continuat drumul către Abrud. Am ajuns seara. Nu pot uita entuziasmul şi bucuria tuturora. Se trăgeau rafale de arme, se cânta “Deşteaptă-te române”, “Hora Unirii”, se chiuia pe tot parcursul drumului. Cu garda moţească porniseră la drum o mulţime de oameni. Era un entuziasm pe care nu-l mai văzusem niciodată. Nici nu l-am mai văzut de atunci. Ajuns la Abrud, piaţa din centrul oraşului s-a umplut de lume. De la balconul casei noastre (din Piaţa Eroilor), Candin David, în numele Consiliului Naţional Român local, a vorbit poporului, aducând mulţumiri pentru frumoasa comportare avută la Alba Iulia.
S-a discutat problema dezarmării gărzii maghiare, care încă se mai menţinea în oraş cu sediul în localul “Detunata”, foarte bine înarmată. Garda românească sub conducerea energicului locotenent Avram Vesa l-a somat pe comandantul gărzii maghiare, Kepés Colomán, să depună armele, lucru ce s-a şi întâmplat”. (Aşa mărturisea eroul Titus Fodor din Cluj în anul 1967 într-o scrisoare către Romulus Felea).
3. Detaşamentul “Horea” (1919)
Când totul părea că problema unităţii românimii a fost rezolvată, din apus apar norii aducători de furtună ai războiului. Unirea de la 1 Decembrie 1918 n-a fost acceptată de către Ungaria, care a început o aprigă teroare în satele şi oraşele româneşti unde staţionau trupe ungureşti.
Atunci când a fost nevoie să se pună iar mâna pe arme, moţii au spus: PREZENT.
Sub comanda bravului locotenent Avram Vesa din Poiana Sohodolului se constituia în Abrud detaşamentul “Horea”. Acţiunea a fost pusă la cale în casa familiei Fodor. Au răspuns la chemare ofiţerii: Viorel Fodor, Gheorghe David, Mircea Feier, Mircea Pop, Ioan David, toţi din Abrud; Costişel Constantin din Certege, Sever Furdui, A. Vicenţiu şi Teodor Orlea din Câmpeni, Petruţa Aurel din Muşca; Popa Popescu din Lăzeşti ş.a.
Detaşamentul “Horea” cu un efectiv de peste 600 de moţi a plecat pe ruta Abrud-Brad-Baia de Criş, unde şi-a mărit efectivul. S-a postat în calea trenului blindat al ungurilor, încărcat cu tunuri şi arme automate, de ajunsese la Hălmagiu. Cu acest tren sperau ungurii să ia în stăpânire zona auriferă a Bradului şi Abrudului
Integraţi în armata română ca batalion (3), moţii din detaşamentul “Horea” s-au acoperit de glorie la Hălmagiu, Ciuci (azi Vârfurile) şi la Dealul Mare, fapte pentru care au fost distinşi cu multe decoraţii de către regele Ferdinand al României Mari, în timpul luptelor şi după terminarea războiului” (ne spune Traian Mager în Ţinutul Hălmagiului 1939).
Fiii satului - din nou acasă
Mãnãstirea Poiana Sohodol,
loc de pelerinaj, loc de
pomenire, loc de tradiþie. Aici,
ca în orice loc de la sat credinþa
se împleteºte cu tradiþia.
În ziua de „Ispas”, sãrbãtoare
dragã creºtinilor aici în
Poiana Sohodol se
sãrbãtoreºte hramul mãnãstirii.
Alãturi de pãrintele stareþ ºi
cei peste 150 de credincioºi
veniþi din toate pãrþile, fiul satului
Nicolae Furdui Iancu a fost
unul dintre cei prezenþi.
Devenind o tradiþie în al
ºaptelea an al existenþei, manifestare
cultural creºtinã „Fii
satului” organizatã de îndrãgitul
fiu al satului Nicoale Furdui
Iancu a strâns în duminica
dupã hram (12.06.05) sute de
credincioºi ºi de doritori de folclor.
Dacã l-am cita pe pãrintele
stareþ, am spune cã folclorul ºi
credinþa s-au nãscut la sat.
Bucuria reîntâlnirii fiilor satului
dupã încã un an a fost cu
atât mai mare cu cât s-au
vãzut realizãrile obþinute dupã
ultima întâlnire.
Bucuria cea mai mare a fost
pentru locuitorii satului, foarte
mulþi peste 60 de ani, care îl
privesc pe Nicolae Furdui
Iancu, ca pe un binefãcãtor.
Drumul care leagã centrul
comunal de mãnãstire aratã,
datoritã implicãrii primarului
comunei, mai bine decât multe
drumuri judeþene.
Dupã slujba religioasã, a
urmat o mare acþiune culturalã
la care au luat parte, alãturi de
iniþiatorul acesteia Nicolae
Furdui Iancu, ºi prefectul
judeþului Alba, domnul Cosmin
Covaciu ºi un mare numãr de
primari ai Þãrii Moþilor, dintre
care amintim pe domnul primar
al comunei Roºia
Montanã, un alt fiu al satului
Sohodol.
Alãturi de inima localnicilor,
a acestor oameni cu suflet
mare au fost prezenþi ºi
îndrãgiþii soliºti de muzicã popularã
Mariana Deac, Ionuþ
Fulea, Sava Negrean Brudaºcu,
Radu Ciordaº.
Toþi au fost rãsplãtiþi cu
aplauze, aºa cum numai moþii
ºtiu, cu toþii promiþându-ne cã
ºi anul viitor îi vor aºtepta din
nou, pentru a le îndulci prin
rugãciune ºi cântece viaþa mai
puþin uºoarã. Marius Leu - Ziarul de Apuseni
loc de pelerinaj, loc de
pomenire, loc de tradiþie. Aici,
ca în orice loc de la sat credinþa
se împleteºte cu tradiþia.
În ziua de „Ispas”, sãrbãtoare
dragã creºtinilor aici în
Poiana Sohodol se
sãrbãtoreºte hramul mãnãstirii.
Alãturi de pãrintele stareþ ºi
cei peste 150 de credincioºi
veniþi din toate pãrþile, fiul satului
Nicolae Furdui Iancu a fost
unul dintre cei prezenþi.
Devenind o tradiþie în al
ºaptelea an al existenþei, manifestare
cultural creºtinã „Fii
satului” organizatã de îndrãgitul
fiu al satului Nicoale Furdui
Iancu a strâns în duminica
dupã hram (12.06.05) sute de
credincioºi ºi de doritori de folclor.
Dacã l-am cita pe pãrintele
stareþ, am spune cã folclorul ºi
credinþa s-au nãscut la sat.
Bucuria reîntâlnirii fiilor satului
dupã încã un an a fost cu
atât mai mare cu cât s-au
vãzut realizãrile obþinute dupã
ultima întâlnire.
Bucuria cea mai mare a fost
pentru locuitorii satului, foarte
mulþi peste 60 de ani, care îl
privesc pe Nicolae Furdui
Iancu, ca pe un binefãcãtor.
Drumul care leagã centrul
comunal de mãnãstire aratã,
datoritã implicãrii primarului
comunei, mai bine decât multe
drumuri judeþene.
Dupã slujba religioasã, a
urmat o mare acþiune culturalã
la care au luat parte, alãturi de
iniþiatorul acesteia Nicolae
Furdui Iancu, ºi prefectul
judeþului Alba, domnul Cosmin
Covaciu ºi un mare numãr de
primari ai Þãrii Moþilor, dintre
care amintim pe domnul primar
al comunei Roºia
Montanã, un alt fiu al satului
Sohodol.
Alãturi de inima localnicilor,
a acestor oameni cu suflet
mare au fost prezenþi ºi
îndrãgiþii soliºti de muzicã popularã
Mariana Deac, Ionuþ
Fulea, Sava Negrean Brudaºcu,
Radu Ciordaº.
Toþi au fost rãsplãtiþi cu
aplauze, aºa cum numai moþii
ºtiu, cu toþii promiþându-ne cã
ºi anul viitor îi vor aºtepta din
nou, pentru a le îndulci prin
rugãciune ºi cântece viaþa mai
puþin uºoarã. Marius Leu - Ziarul de Apuseni
Thursday, June 24, 2010
Calul, prietenul adevărat al moţului Ioan Furdui din Poiana Sohodol, alături de iapa sa pe nume Dora , pe care o are in gospodarie de 28 de ani
Am vrea sã vã povestim ºi dumneavoastrã
despre Ioan Furdui din Poiana
Sohodol ºi iapa lui Dora, pe care o are
de 28 de ani ºi de care s-a folosit la
toate muncile din gospodãria proprie.
Acum Ioan Furdui este pensionar ºi are
65 de ani. A lucrat 8 ani ca dulgher în
construcþii ºi 22 de ani la mina din Roºia
Montanã. Dar sã revenim la povestea
noastrã. Barbatul ne-a povestit c
aceastã iapã nu a fãtat decât o singurã
datã. De când o are, i-a fost de mare
ajutor la toate lucrãrile: la cãratul fânului,
a lemnelor, la arat si la transportul celor
necesare în gospodarie, de la Abrud la
Poiana Sohodol, mai ales cã distanþa de
la Abrud la domiciliul sãu este de
aproape 6 km, drum inaccesibil autovehiculelor.
Cu câþiva ani în urmã fiind în
pripon, iapa ºi-a „bãgat” potcoava în
veriga de la cãpãstru, a cãzut jos, s-a
zbãtut toatã noaptea, iar dimineaþa când
a gãsit-o stãpânul ei, Dora era ca
moartã. Dar dupã ce a dezlegat-o, a
ajutat-o sã se ridice ºi a îngrijit-o, dupã
un timp ºi-a revenit, putând fi folositã pe
mai departe la muncã. Ioan Furdui ne-a
mai spus cã anul acesta a reuºit sã
adune 50 de clãi de fân, mai mult el cu
soþia sa Aurelia, ºi
atunci când timpul
le-a permis au fost
ajutaþi ºi de fiul ºi
ginerele sãu. De
câte ori coboarã la
Abrud ºi ajunge la
fiica ºi ginerele sãu,
de fiecare datã trebuie
sã-ºi lase
nepoþica sã cãlãreascã,
cã altfel nu
mai are liniºte.
Iatã aºadar un
exemplu de moþ
care o viaþã întreagã
nu ºi-a
înstrãinat calul care i-a fost cel mai de
ajutor în toate treburile ºi încã dupã cum
aratã, va mai putea fi folosit încã multã
vreme de acum înainte.
Ioan Radu
despre Ioan Furdui din Poiana
Sohodol ºi iapa lui Dora, pe care o are
de 28 de ani ºi de care s-a folosit la
toate muncile din gospodãria proprie.
Acum Ioan Furdui este pensionar ºi are
65 de ani. A lucrat 8 ani ca dulgher în
construcþii ºi 22 de ani la mina din Roºia
Montanã. Dar sã revenim la povestea
noastrã. Barbatul ne-a povestit c
aceastã iapã nu a fãtat decât o singurã
datã. De când o are, i-a fost de mare
ajutor la toate lucrãrile: la cãratul fânului,
a lemnelor, la arat si la transportul celor
necesare în gospodarie, de la Abrud la
Poiana Sohodol, mai ales cã distanþa de
la Abrud la domiciliul sãu este de
aproape 6 km, drum inaccesibil autovehiculelor.
Cu câþiva ani în urmã fiind în
pripon, iapa ºi-a „bãgat” potcoava în
veriga de la cãpãstru, a cãzut jos, s-a
zbãtut toatã noaptea, iar dimineaþa când
a gãsit-o stãpânul ei, Dora era ca
moartã. Dar dupã ce a dezlegat-o, a
ajutat-o sã se ridice ºi a îngrijit-o, dupã
un timp ºi-a revenit, putând fi folositã pe
mai departe la muncã. Ioan Furdui ne-a
mai spus cã anul acesta a reuºit sã
adune 50 de clãi de fân, mai mult el cu
soþia sa Aurelia, ºi
atunci când timpul
le-a permis au fost
ajutaþi ºi de fiul ºi
ginerele sãu. De
câte ori coboarã la
Abrud ºi ajunge la
fiica ºi ginerele sãu,
de fiecare datã trebuie
sã-ºi lase
nepoþica sã cãlãreascã,
cã altfel nu
mai are liniºte.
Iatã aºadar un
exemplu de moþ
care o viaþã întreagã
nu ºi-a
înstrãinat calul care i-a fost cel mai de
ajutor în toate treburile ºi încã dupã cum
aratã, va mai putea fi folosit încã multã
vreme de acum înainte.
Ioan Radu
Am fost acolo....
Cum m-am indragostit de Apuseni
Totul a inceput acum 5 ani, cand mi-am cunoscut viitorul/actualul sot:)... vroiam la munte, dar nu pe eterna si mult prea fitoasa Valea Prahovei, eram satula... si atunci sotul imi spune 'te duc in Apuseni, in varf de munte, in Tara Motilor! '... zis si facut... isi suna amicul de acolo, la care mai fusese in trecut, ii spune ca venim, si plecam... dupa un drum de circa 8 ore (ajungeam in Grecia in timpul asta, dar asta e Romanika, pacat ca nu sunt emoticoane, era potrivit unul care se da cu capul de zid!! ) pe inserat, ajungem in Sohodol, la Cabana Lihoc... nu am vazut mare lucru in jur, prea luminat nu era satucul, insa am urcat cu masina niste pante abrupte, de am crezut ca ma lasa inima... asa mi-am dat seama ca eram in varf de deal:) Pentru ca drumul e lung pana acolo, din Bucuresti, musai trebuie sa stai cel putin 3-4 nopti ca sa intelegi ceva... mai putin, dupa parerea mea, nu merita...
Dimineata, cand ne-am trezit, am iesit imediat in curte... ce am vazut in jur, mi-a taiat respiratia... un loc atat de frumos, mai rar... cabana era intr-adevar in varf de deal, vecinii nu erau foarte aproape, ne simteam de parca eram stapanii dealului, intimitate, iar casuta era ca-n povesti, casuta bunicilor, ideal!!Primavara arata senzational, pliiin de flori de munte, iarba deasa cat vezi cu ochii. Aerul era atat de curat si mirosul de roua ma ametea, eu, bucuresteanca, fara bunici la tara, parca eram pe alta lume acolo!
Mai departe, nu stiu de unde sa apuc povestirea, caci am atat de multe sa va povestesc... mai ales ca de atunci, am mers in fiecare an, anul trecut de 2 ori chiar, ultima oara cu baietelul nostru de an si cateva luni...
Am fost cazati de cele mai multe ori la Lihoc in Sohodol, pentru ca asta ne-am dorit, natura... acolo, se inchiriaza toata cabana, si nu este nimeni sa aiba grija de tine, te gospodaresti singur, vii aprovizionat, si ai tot ce-ti trebuie, ca acasa, cat sa-ti faci mancare, dus etc... (revin cu impresii, ca deja de Paste am rezervat iar, mergem in gasca, si am inteles ca s-a mai renovat cate ceva). Te duci ca la casa de vacanta:)
A doua locatie unde am stat este Casa Padurarului, tot a lui Cristi, in Scarisoara, pe malul Ariesului... aici gasesti conditii de pensiune, este constructie noua de 3-4 ani, foarte curat si dragut, camere cu baie, living cu tv, bucatarie, gazda va prepara masa la cerere, ne-am simtit foarte bine si aici.
Hai sa va spun ce se poate face in zona: prima data cand am fost, ne-am lasat pe mana amicului Cristi, sa ne plimbe, sa ne arate zona, dar mai ales, sa ne duca in pesteri ce nu-s usor accesibile (pasiunea sotului si a lui Cristi), datile urmatoare am inceput sa ne mai descurcam si singuri:) Cristi face tot felul de super excursii prin zona, are si un IMS decapotabil,ATV, sa vezi senzatii tari prin padure cu el:)) iarna, sanie trasa de cai lipiteni
O alta locatie de vis este Cabana Runc, in varf de munte, la Runc, aproape de Horea, izolat, destul de greu accesibil, traseul de jos din Scarisoara pana la Runc dureaza cateva ore, dar e foarte fain! Acolo, socrii lui Cristi iti prepara o masa moteasca, cu branza framantata, mamaliguta, jumari,ciulama de hribi, lapte proaspat sau ce se mai gaseste prin gospodaria lor, de-ti lasa gura apa. Am mancat cea mai buna dulceata de afine cu merisoare din viata mea, m-am imprietenit cu caii lipitani, supeerbi, am vazut vulpea la 10 metri de mine, prin padure, iar apoi am dormit neintorsi toata noaptea, dupa aerul aceala tare, de sus... e de poveste locul!
Am mers in Cetatile Ponorului, cu Cristi drept ghid, unde am dat de zapada, era un sfarsit de octombrie... nu eram foarte bine echipati, asa ca m-am udat rau, am inghetat,m-am enervat, traseul in conditiile alea meteo era foarte dificil, sa nu mai zic ca am plecat dimineata si ne-am intors seara, ne-a invartit omul ala pe-acolo de numa... am zis ca nu mai ies de acolo, in schimb baietii erau in extaz... dar una peste alta, a meritat sa vad Cetatile, impresionant peisaj acolo sus!
Dar nu sfatuiesc pe nimeni sa faca ce am facut noi, sa mearga in Cetati doar vara, ca sa nu-si strice cheful de drumetie...
Apoi, pesterile: eu nu am intrat in toate, din lipsa de... curaj:)) dar sotul si gasca au vazut pana acum cateva pesteri spectaculoase, dupa cum vedeti in poze: Darninii, Zgurasti, Hoanca Apei, Scarisoara, Vartop (ghetarul si pestera), Coiba mare si Coiba mica le-am vazut de-afara, caci era zapada si prea frig, Poarta lui Ionele, si ar mai fi...
Formatiunile din pesteri sunt impresionante, salile imense, lacurile subterane au o apa limpede, mai dai si peste colonii de lilieci... imi povestea sotul ce senzatie a incercat cand s-a tarat printr-o vagauna strampta cat corpul lui, si dupa cativa metri a iesit intr-o sala imensa, i s-au taiat picioarele:)
Am mai fost intr-o drumetie(pe jos, 'pantofarii' urcau cu jeepurile sau cu ce masini puteau, insa si le faceau praf pana sus, e drum de munte, neasfaltat) la Ghetarul Scarisoara, interesant, s-a mai scris despre el, nu reiau... dar atata imbulzeala, lipsa de organizare, lume necivilizata... ce sa mai zic... am nimerit prost, in weekend...
Un alt loc ce mi-a rams in suflet - Casa de Piatra, in drum spre Vartop... este un satuc unde am gasit cei mai frumosi clopotei/ghiocei, aproape ireali, ii veti vedea in poze!
Am mai fost sa vizitam cariera de marmura de langa Sohodol, am fost si la Poiana Sohodolului, unde este o superba manastire ce statea sa cada, abia dupa 1989 s-a reusit renovarea sa, iar mai tarziu, prin donatia facuta de Nicolae Furdui Iancu si familia sa (nascut in Sohodol), s-au mai ridicat niste troite de marmura. De aici, cu ajutorul patintelui de la manastire, am primit aceeptul de a vizita ferma de capre a artisului Furdui Iancu, ce se afla undeva in zona. Este ceva de nedescris acolo, cum artistul a pastrat o parte din vechea casa moteasca a bunicilor, a restaurat-o, si a transformat-o in muzeu!
Ferma este aparata de 2 caini husky, foarte bine dresati, care stiu sa se joace cand e cazul, dar stiu sa-si apere si teritoriul foarte aprig cand e cazul! Responsabilul fermei, un om foarte deschis si amabil, ne-a aratat ferma, ne-a povestit, ne-a invitat la o cana cu lapte de capra, proaspat, si i-a facut cadou baietelului meu o bucata mare de cas de capra, deliciossss!
Eu abia astept sa revin! Anul asta de Paste, intentionam sa mergem exact la manastirea Poiana Sohodol, ne dorim un Paste motesc 100%.
Nu pot decat sa va recomand cu mana pe inima Apusenii, fabuloasa tara Motilor!
Totul a inceput acum 5 ani, cand mi-am cunoscut viitorul/actualul sot:)... vroiam la munte, dar nu pe eterna si mult prea fitoasa Valea Prahovei, eram satula... si atunci sotul imi spune 'te duc in Apuseni, in varf de munte, in Tara Motilor! '... zis si facut... isi suna amicul de acolo, la care mai fusese in trecut, ii spune ca venim, si plecam... dupa un drum de circa 8 ore (ajungeam in Grecia in timpul asta, dar asta e Romanika, pacat ca nu sunt emoticoane, era potrivit unul care se da cu capul de zid!! ) pe inserat, ajungem in Sohodol, la Cabana Lihoc... nu am vazut mare lucru in jur, prea luminat nu era satucul, insa am urcat cu masina niste pante abrupte, de am crezut ca ma lasa inima... asa mi-am dat seama ca eram in varf de deal:) Pentru ca drumul e lung pana acolo, din Bucuresti, musai trebuie sa stai cel putin 3-4 nopti ca sa intelegi ceva... mai putin, dupa parerea mea, nu merita...
Dimineata, cand ne-am trezit, am iesit imediat in curte... ce am vazut in jur, mi-a taiat respiratia... un loc atat de frumos, mai rar... cabana era intr-adevar in varf de deal, vecinii nu erau foarte aproape, ne simteam de parca eram stapanii dealului, intimitate, iar casuta era ca-n povesti, casuta bunicilor, ideal!!Primavara arata senzational, pliiin de flori de munte, iarba deasa cat vezi cu ochii. Aerul era atat de curat si mirosul de roua ma ametea, eu, bucuresteanca, fara bunici la tara, parca eram pe alta lume acolo!
Mai departe, nu stiu de unde sa apuc povestirea, caci am atat de multe sa va povestesc... mai ales ca de atunci, am mers in fiecare an, anul trecut de 2 ori chiar, ultima oara cu baietelul nostru de an si cateva luni...
Am fost cazati de cele mai multe ori la Lihoc in Sohodol, pentru ca asta ne-am dorit, natura... acolo, se inchiriaza toata cabana, si nu este nimeni sa aiba grija de tine, te gospodaresti singur, vii aprovizionat, si ai tot ce-ti trebuie, ca acasa, cat sa-ti faci mancare, dus etc... (revin cu impresii, ca deja de Paste am rezervat iar, mergem in gasca, si am inteles ca s-a mai renovat cate ceva). Te duci ca la casa de vacanta:)
A doua locatie unde am stat este Casa Padurarului, tot a lui Cristi, in Scarisoara, pe malul Ariesului... aici gasesti conditii de pensiune, este constructie noua de 3-4 ani, foarte curat si dragut, camere cu baie, living cu tv, bucatarie, gazda va prepara masa la cerere, ne-am simtit foarte bine si aici.
Hai sa va spun ce se poate face in zona: prima data cand am fost, ne-am lasat pe mana amicului Cristi, sa ne plimbe, sa ne arate zona, dar mai ales, sa ne duca in pesteri ce nu-s usor accesibile (pasiunea sotului si a lui Cristi), datile urmatoare am inceput sa ne mai descurcam si singuri:) Cristi face tot felul de super excursii prin zona, are si un IMS decapotabil,ATV, sa vezi senzatii tari prin padure cu el:)) iarna, sanie trasa de cai lipiteni
O alta locatie de vis este Cabana Runc, in varf de munte, la Runc, aproape de Horea, izolat, destul de greu accesibil, traseul de jos din Scarisoara pana la Runc dureaza cateva ore, dar e foarte fain! Acolo, socrii lui Cristi iti prepara o masa moteasca, cu branza framantata, mamaliguta, jumari,ciulama de hribi, lapte proaspat sau ce se mai gaseste prin gospodaria lor, de-ti lasa gura apa. Am mancat cea mai buna dulceata de afine cu merisoare din viata mea, m-am imprietenit cu caii lipitani, supeerbi, am vazut vulpea la 10 metri de mine, prin padure, iar apoi am dormit neintorsi toata noaptea, dupa aerul aceala tare, de sus... e de poveste locul!
Am mers in Cetatile Ponorului, cu Cristi drept ghid, unde am dat de zapada, era un sfarsit de octombrie... nu eram foarte bine echipati, asa ca m-am udat rau, am inghetat,m-am enervat, traseul in conditiile alea meteo era foarte dificil, sa nu mai zic ca am plecat dimineata si ne-am intors seara, ne-a invartit omul ala pe-acolo de numa... am zis ca nu mai ies de acolo, in schimb baietii erau in extaz... dar una peste alta, a meritat sa vad Cetatile, impresionant peisaj acolo sus!
Dar nu sfatuiesc pe nimeni sa faca ce am facut noi, sa mearga in Cetati doar vara, ca sa nu-si strice cheful de drumetie...
Apoi, pesterile: eu nu am intrat in toate, din lipsa de... curaj:)) dar sotul si gasca au vazut pana acum cateva pesteri spectaculoase, dupa cum vedeti in poze: Darninii, Zgurasti, Hoanca Apei, Scarisoara, Vartop (ghetarul si pestera), Coiba mare si Coiba mica le-am vazut de-afara, caci era zapada si prea frig, Poarta lui Ionele, si ar mai fi...
Formatiunile din pesteri sunt impresionante, salile imense, lacurile subterane au o apa limpede, mai dai si peste colonii de lilieci... imi povestea sotul ce senzatie a incercat cand s-a tarat printr-o vagauna strampta cat corpul lui, si dupa cativa metri a iesit intr-o sala imensa, i s-au taiat picioarele:)
Am mai fost intr-o drumetie(pe jos, 'pantofarii' urcau cu jeepurile sau cu ce masini puteau, insa si le faceau praf pana sus, e drum de munte, neasfaltat) la Ghetarul Scarisoara, interesant, s-a mai scris despre el, nu reiau... dar atata imbulzeala, lipsa de organizare, lume necivilizata... ce sa mai zic... am nimerit prost, in weekend...
Un alt loc ce mi-a rams in suflet - Casa de Piatra, in drum spre Vartop... este un satuc unde am gasit cei mai frumosi clopotei/ghiocei, aproape ireali, ii veti vedea in poze!
Am mai fost sa vizitam cariera de marmura de langa Sohodol, am fost si la Poiana Sohodolului, unde este o superba manastire ce statea sa cada, abia dupa 1989 s-a reusit renovarea sa, iar mai tarziu, prin donatia facuta de Nicolae Furdui Iancu si familia sa (nascut in Sohodol), s-au mai ridicat niste troite de marmura. De aici, cu ajutorul patintelui de la manastire, am primit aceeptul de a vizita ferma de capre a artisului Furdui Iancu, ce se afla undeva in zona. Este ceva de nedescris acolo, cum artistul a pastrat o parte din vechea casa moteasca a bunicilor, a restaurat-o, si a transformat-o in muzeu!
Ferma este aparata de 2 caini husky, foarte bine dresati, care stiu sa se joace cand e cazul, dar stiu sa-si apere si teritoriul foarte aprig cand e cazul! Responsabilul fermei, un om foarte deschis si amabil, ne-a aratat ferma, ne-a povestit, ne-a invitat la o cana cu lapte de capra, proaspat, si i-a facut cadou baietelului meu o bucata mare de cas de capra, deliciossss!
Eu abia astept sa revin! Anul asta de Paste, intentionam sa mergem exact la manastirea Poiana Sohodol, ne dorim un Paste motesc 100%.
Nu pot decat sa va recomand cu mana pe inima Apusenii, fabuloasa tara Motilor!
Monitorul de Alba 10/10/2008
Nu e nevoie sa bat doba
Data publicarii: 10/10/2008
“Da-mi Doamne puterea sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul sa le schimb pe cele pe care le pot schimba si intelepciunea de a face diferenta dintre ele“
Din nou vineri, din nou ne pregatim de week-end (o, dulce sfirsit de saptamina…), din nou simtim nevoia sa ne relaxam. O lectura relaxanta va propunem si noi aici cu un personaj indragit despre a carei viata particulara nu stie multa lume dupa cum insusi ne-a marturisit:
Sint multe lucruri pe care nu le stiu decit prietenii nostri de familie, cei mai apropiati, pentru ca eu mi-am promovat doar activitatea artistica, nu am simtit nevoia sa ma destainui presei, desi apreciez aceasta breasla pentru toate eforturile pe care slujitorii sai o fac in spiritul binelui. Sint multe lucrurile pe care le-am facut si nu am dat comunicate de presa, pentru ca daca simti nevoia sa faci ceva, un lucru bun, chiar daca esti persoana publica, persoana cunoscuta, eu cred ca este suficient sa ii multumesti lui Dumnezeu pentru ca ti-a dat puterea si putinta de a realiza ceva special pentru sufletul tau si sufletul altora, nu este nevoie sa bati doba si sa te lauzi.
Este o adevarata placere sa stai de vorba cu Nicolae Furdui Iancu. Vorbeste la fel de frumos ca si cintecul sau, un om de o decenta si un bun simt desavirsit. Ferice de parintii care l-au educat si de intelepciunea cu care a pastrat toate sfaturile, nealterate, asa cum le-a primit. Cei sapte ani de-acasa au fost lege pentru el chiar si dupa ce a devenit marele artist din prezent.
Nu stiu fiecare cum simte, dar eu sint foarte legat de amintirile din copilarie, de amintirea momentelor fericite alaturi de familia mea, de mama, de tata, de toti ai mei, de casa parinteasca si de tot ceea ce ma inconjoara aici acasa la Poiana Sohodol. De multa, multa vreme, pot sa spun ca m-am mutat aici, la Alba stau foarte putin, iar la Abrud cobor cind e nevoie doar. Nicaieri in lume nu ma simt mai bine macar ca am fost peste tot si am putut sa aleg, va puteti imagina ca am facut de patru ori turul Americii cu spectacolele mele in care am promovat Romania, judetul Alba si Tara Motilor deopotriva, nicaieri nu am simtit ca sint acasa. Eu daca stau mai mult de o zi departe de Poiana Sohodol, acest loc izolat doar ca si distanta de oras dar care are tot potentialul necesar sa te dezvolti, simt ca mi-e dor. Iar daca trec mai multe zile deja… simt ca ma arde! Cit despre parintii mei, Doamne, cit de mult mi-au luminat sufletul. Datorez familiei mele, sotiei, copiilor, cea mai mare parte a ceea ce sint in afara de talentul pe care Dumnezeu mi l-a dat, iar parintilor mei le datorez respect vesnic si dragoste profunda. Nu am uitat nimic, nici un sfat, nici o dojana, toate acestea le port in suflet.
Casa muzeu
Oricine poate intelege cit de mult pretuieste Nicolae Furdui Iancu amintirea parintilor si casa batrineasca din Poiana Sohodol. Cita lume stie ca artistul a lucrat o gramada de vreme, a tras la rindea, a varuit si a zidit ca sa refaca ceea ce s-a distrus si apoi, cit suflet a pus sa transforme locul care adaposteste si astazi leaganul sau de copil intr-un adevarat muzeu de familie, cu obiecte de demult si icoane vechi, adinc graitoare.
Linga casa parinteasca am construit cu miinile mele si doar cu ajutorul a citorva mesteri, o casuta frumoasa, confortabila, imediat linga casa pe care am construit-o pentru familia pastorului pe care il am la capre. V-am zis ca am capre sau am uitat? Vad ca sinteti uimiti, va povestesc si despre asta! Asadar, am unde sta aici la munte cu tot confortul dar, cel mai bine, cel mai adevarat sentiment si cea mai mare liniste o am aici in cerdacul casei parintesti. Sa veniti aici cind ploua mocaneste si sa stati sa ascultati glasul ploii si-al muntelui, sa vedeti atuncea daca va mai vine sa plecati…
Facem o pauza, artistul s-a toropit in nostalgie…
Apropo de capre… Doamne cum am inceput… Am drag de gospodarie, imi place sa fac, sa lucru, mor dupa lucru, cred ca gospodarului ii sta bine in gospodarie. Imediat dupa ‘90, dupa ce a murit bunica, stiind ca nu mai are cine sa aiba atita grija aici, m-am implicat prima data sa curat terenul pe care il avem pentru ca era plin de lastari, nefiind intretinut de multa vreme, exact cum trebuia. Normal, bunica femeie batrina, ce putea face? M-am tot gindit ce pot face sa nu recurg la chimicale, trebuie sa stiti despre mine ca sint pentru ecologie, pentru un mediu curat, asa ca, am ajuns la specialisti care mi-au recomandat sa cumpar capre. Aceste animale sint de-a dreptul minunate pentru ajutorul pe care il dau. Am cumparat 35 la inceput, iar acum am ajuns la 150 si pot sa va spun ca ele mi-au curatat terenul ca la carte. Mi-s tare dragi… Vin adesea si ma opresc la drum, pe culmea de deasupra manastirii si ma uit la ele cum urca dealul sau cum coboara, daca e pe inserat, si ma umplu de bucurie. Facem si brinza, o minune culinara pentru familia noastra. Sa vedeti ce trecere are la oaspetii pe care ii avem… Laptele, de asemenea, numai ca, cu laptele, unii se mai pacalesc. Beau ca le place, dar fiindca este foarte gras ii trimite imediat in locuri foarte intime, ma intelegeti… Fara gluma, revenind la capre, chiar cred ca pentru multi fermieri de la munte poate fi o oportunitate cresterea caprelor. Eu fac acest lucru cu placere si imi place sa le port mare grija.
Manastirea din satul natal
Poiana Sohodol este un sat asemeni satelor de munte, diferit de alte sate de la ses, cum ar fi satele din jurul Teiusului, de exemplu, o alta zona a mea, cuprinsa in Colegiul 5 in care candidez in acest an pentru Camera Deputatilor, sat la care se ajunge un pic mai greu datorita accesului construit printre dealuri relativ inalte. Avem un primar destoinic in comuna, pe Lucian Andreica, ati auzit de el, cel care a ajutat o gramada de oameni aflati in nevoi si si-a cheltuit o mare parte din bani facind drumuri pe cont propriu atunci cind nu au fost bani la buget, el ne-a ajutat si pe noi la Poiana Sohodol sa avem siguranta cailor de acces chiar si in timpul iernii. Si pentru ca veni vorba, ati vazut cind ati venit incoace manastirea… Tot el este cel care il sprijina pe parintele ieromonah Irineu sa intretina aceasta manastirea in felul in care arata… Dati-mi voie sa imi fac datoria de dascal si sa va fac o scurta istorie a acestei dragi manastiri. A fost biserica satului multa vreme. In jurul anilor ‘70, parintele Dosoftei Muraru insusi a slujit aici, de fapt, a fost cam sase ani aici si a restaurat biserica din temelii. Vreau sa va spun ca are o pictura in fresca deosebita, vitralii trase in plumb, tehnica manuala, deosebit de valoroase. Manastirea aceasta ne-a deschis aici la Sohodol calea turistica. De acum trebuie numai sa facem pensiuni, iar primarul sa termine drumurile pe care le-a inceput, ceea ce se va intimpla in scurt timp.
Ce ati mai facut, ce mai faceti?
Pai ce sa fac? Umblu sa aflu… M-am intilnit cu o gramada de oameni. Si cu copii. Am fost ca in fiecare an in mijlocul copiilor ca sa le aduc un strop de bucurie. M-am intilnit miercurea aceasta cu copiii din comuna Avram Iancu, elevi si gradinari deoptriva. Au fost si ei bucurosi sa ma vada si sa primeasca cite o mica atentie de la mine, nu mare lucru, ceva simbolic de inceput de an scolar. Eu am avut ocazia sa mai stau o data in banca si sa imi aduc aminte… Doamne, ce trece vremea… Trebuie sa avem grija de acesti tineri, sa ii invatam sa creasca si sa traiasca frumos. La fel si de dascali, caci fara ei nu se poate desavirsi educatia. M-am intilnit cu veterani de razboi cu care am stat la taifas de bucurie, dar si de necaz, pentru ca nu le este usor… La momentul potrivit, cind imi voi lansa programul electoral veti intelege ca eru chiar am batut geografia judetului cu piciorul, ca sa aflu nevoile oamenilor, ca sa stiu cum pot sa ii reprezint in Camera Deputatilor. Pot sa va spun ca voi avea cabinele parlamentare in zonele principale, iar usile, usile mele vor fi mereu deschise. Ceea ce imi doresc cel mai mult este sa imi ajute Dumnezeu sa am sanatate ca sa pot ajuta. Eu am o rugaciune care ma insoteste, este Rugaciunea Seninatatii si care spune, Da-mi Doamne puterea sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul sa le schimb pe cele pe care le pot schimba si intelepciunea de a face diferenta dintre ele. Sper din tot sufletul meu sa fie asa!
Propteaua de din jos…
Nicolae Furdui Iancu este candidatul liberal pentru Camera Deputatilor in Colegiul Uninominal 5 care include marea parte a Apusenilor, dar si alte zone demne de toata atentia, zona Teius, Intregalde si Rimetea. Alte areale pe care candidatul spera sa le poata scote la propriu din izolare sau din nevoi prin aportul sau la pachetele de legi dedicate, odata ce va ajunge in Parlament si despre care va vorbi in reportajele si interviurile viitoare, in vinerile care urmeaza. L-am intrebat, daca are atita treaba, cum se va impaca si cu politica?
De cind ma stiu am fost foarte organizat. Va puteti imagina ce se putea intimpla cu cariera mea, daca nu as fi stiut sa calculez programul meu si al formatiei mele de suflet, care ma insoteste peste tot, ce s-ar fi intimplat daca dadeam gres? Cu siguranta nu ajungeam unde sint. In politica am intrat acum 8 ani, fara surle si trimbite. Cintecul de tulnic l-am promovat pentru ca mi-e drag si pentru ca e parte din sufletul motilor, din sufletul romanilor, nu ca sa imi faca mie reclama. Eu nu am nevoie de prea multa reclama, ma cunoaste lumea, nu am nevoie sa bat doba, cum spuneam. Am intrat in politica ca sa ajut cu numele meu si cu puterea mea cultura si traditiile judetului care pina la urma, sau poate mai intii, sint parte a economiei acestui judet. Am sprijinit o multime de hotariri ale Consiliului Judetean in perioada in care am activat ca si consilier judetean, iar o serie de institutii au beneficiat de ajutorul meu. Sint unele care s-au infiintat chiar la sugestia mea si in urma sustinerii mele. In general, politicienii stiu toate acestea despre mine si cred ca apreciaza, dovada ca nu am avut cuvinte de rau pina acum, de cind mi-am anuntat candidatura. Pe foarte multi ii apreciez si eu, si chiar in multe puncte pe contracandidatii mei. Sint un om de onoare si asa vreau sa ramin, insa, de cind mi-am propus sa candidez, mai vreau sa fiu si… propteaua de din jos. Ce vrea sa fie asta? Am fost la Arieseni pentru ca v-am spus, vreau sa calc pamantul cu piciorul si sa ii ascult pe oameni, abia dupa aceea imi voi definitiva programul, iar acolo am stat de vorba cu um om de vreo 80 si ceva de ani caruia i-am cerut un sfat, ce ar trebui sa fac mai mult decit gindesc io acum poate? A zis asa, pai, daca ajungi la Bucuresti, fa sa fii propteaua de din jos ca de aia avem nevoie… Am intrebat ce vrea sa zica? E ca la claia de fin, mi-a spus. Multi se straduie sa o aranjeze, sa faca treaba buna, sa o aseze, dar care o tine dreapta si de ajutor este propteaua de din jos… Nu am sa uit cit traiesc sfatul asta!
Ce mai face artistul NICOLAE FURDUI IANCU? MERGE LA MIHAELA RADULESCU!
Duminica aceasta sintem, impreuna cu sotia si copiii mei, la, invitati speciali. Cine stie ce surprize vom avea, ca asa am fost anuntati. Cineva a glumit cu mine si a zis, auleu, poate va aduce Mihaela vreo draguta in direct… Io am ras si i-am zis, asta nu ii bai numai sa nu vie cu copilu’… Asta fac duminica. Trebuie sa onorez aceasta invitatie, dupa care ma reintorc acasa sa imi pregatesc intilnirile cu oamenii. Saptamina viitoare voi merge pe Aries in jos, la Rimetea si la Teius. Pina la 1 noiembrie voi ajunge peste tot, cu voia Domnului. C.G.
Data publicarii: 10/10/2008
“Da-mi Doamne puterea sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul sa le schimb pe cele pe care le pot schimba si intelepciunea de a face diferenta dintre ele“
Din nou vineri, din nou ne pregatim de week-end (o, dulce sfirsit de saptamina…), din nou simtim nevoia sa ne relaxam. O lectura relaxanta va propunem si noi aici cu un personaj indragit despre a carei viata particulara nu stie multa lume dupa cum insusi ne-a marturisit:
Sint multe lucruri pe care nu le stiu decit prietenii nostri de familie, cei mai apropiati, pentru ca eu mi-am promovat doar activitatea artistica, nu am simtit nevoia sa ma destainui presei, desi apreciez aceasta breasla pentru toate eforturile pe care slujitorii sai o fac in spiritul binelui. Sint multe lucrurile pe care le-am facut si nu am dat comunicate de presa, pentru ca daca simti nevoia sa faci ceva, un lucru bun, chiar daca esti persoana publica, persoana cunoscuta, eu cred ca este suficient sa ii multumesti lui Dumnezeu pentru ca ti-a dat puterea si putinta de a realiza ceva special pentru sufletul tau si sufletul altora, nu este nevoie sa bati doba si sa te lauzi.
Este o adevarata placere sa stai de vorba cu Nicolae Furdui Iancu. Vorbeste la fel de frumos ca si cintecul sau, un om de o decenta si un bun simt desavirsit. Ferice de parintii care l-au educat si de intelepciunea cu care a pastrat toate sfaturile, nealterate, asa cum le-a primit. Cei sapte ani de-acasa au fost lege pentru el chiar si dupa ce a devenit marele artist din prezent.
Nu stiu fiecare cum simte, dar eu sint foarte legat de amintirile din copilarie, de amintirea momentelor fericite alaturi de familia mea, de mama, de tata, de toti ai mei, de casa parinteasca si de tot ceea ce ma inconjoara aici acasa la Poiana Sohodol. De multa, multa vreme, pot sa spun ca m-am mutat aici, la Alba stau foarte putin, iar la Abrud cobor cind e nevoie doar. Nicaieri in lume nu ma simt mai bine macar ca am fost peste tot si am putut sa aleg, va puteti imagina ca am facut de patru ori turul Americii cu spectacolele mele in care am promovat Romania, judetul Alba si Tara Motilor deopotriva, nicaieri nu am simtit ca sint acasa. Eu daca stau mai mult de o zi departe de Poiana Sohodol, acest loc izolat doar ca si distanta de oras dar care are tot potentialul necesar sa te dezvolti, simt ca mi-e dor. Iar daca trec mai multe zile deja… simt ca ma arde! Cit despre parintii mei, Doamne, cit de mult mi-au luminat sufletul. Datorez familiei mele, sotiei, copiilor, cea mai mare parte a ceea ce sint in afara de talentul pe care Dumnezeu mi l-a dat, iar parintilor mei le datorez respect vesnic si dragoste profunda. Nu am uitat nimic, nici un sfat, nici o dojana, toate acestea le port in suflet.
Casa muzeu
Oricine poate intelege cit de mult pretuieste Nicolae Furdui Iancu amintirea parintilor si casa batrineasca din Poiana Sohodol. Cita lume stie ca artistul a lucrat o gramada de vreme, a tras la rindea, a varuit si a zidit ca sa refaca ceea ce s-a distrus si apoi, cit suflet a pus sa transforme locul care adaposteste si astazi leaganul sau de copil intr-un adevarat muzeu de familie, cu obiecte de demult si icoane vechi, adinc graitoare.
Linga casa parinteasca am construit cu miinile mele si doar cu ajutorul a citorva mesteri, o casuta frumoasa, confortabila, imediat linga casa pe care am construit-o pentru familia pastorului pe care il am la capre. V-am zis ca am capre sau am uitat? Vad ca sinteti uimiti, va povestesc si despre asta! Asadar, am unde sta aici la munte cu tot confortul dar, cel mai bine, cel mai adevarat sentiment si cea mai mare liniste o am aici in cerdacul casei parintesti. Sa veniti aici cind ploua mocaneste si sa stati sa ascultati glasul ploii si-al muntelui, sa vedeti atuncea daca va mai vine sa plecati…
Facem o pauza, artistul s-a toropit in nostalgie…
Apropo de capre… Doamne cum am inceput… Am drag de gospodarie, imi place sa fac, sa lucru, mor dupa lucru, cred ca gospodarului ii sta bine in gospodarie. Imediat dupa ‘90, dupa ce a murit bunica, stiind ca nu mai are cine sa aiba atita grija aici, m-am implicat prima data sa curat terenul pe care il avem pentru ca era plin de lastari, nefiind intretinut de multa vreme, exact cum trebuia. Normal, bunica femeie batrina, ce putea face? M-am tot gindit ce pot face sa nu recurg la chimicale, trebuie sa stiti despre mine ca sint pentru ecologie, pentru un mediu curat, asa ca, am ajuns la specialisti care mi-au recomandat sa cumpar capre. Aceste animale sint de-a dreptul minunate pentru ajutorul pe care il dau. Am cumparat 35 la inceput, iar acum am ajuns la 150 si pot sa va spun ca ele mi-au curatat terenul ca la carte. Mi-s tare dragi… Vin adesea si ma opresc la drum, pe culmea de deasupra manastirii si ma uit la ele cum urca dealul sau cum coboara, daca e pe inserat, si ma umplu de bucurie. Facem si brinza, o minune culinara pentru familia noastra. Sa vedeti ce trecere are la oaspetii pe care ii avem… Laptele, de asemenea, numai ca, cu laptele, unii se mai pacalesc. Beau ca le place, dar fiindca este foarte gras ii trimite imediat in locuri foarte intime, ma intelegeti… Fara gluma, revenind la capre, chiar cred ca pentru multi fermieri de la munte poate fi o oportunitate cresterea caprelor. Eu fac acest lucru cu placere si imi place sa le port mare grija.
Manastirea din satul natal
Poiana Sohodol este un sat asemeni satelor de munte, diferit de alte sate de la ses, cum ar fi satele din jurul Teiusului, de exemplu, o alta zona a mea, cuprinsa in Colegiul 5 in care candidez in acest an pentru Camera Deputatilor, sat la care se ajunge un pic mai greu datorita accesului construit printre dealuri relativ inalte. Avem un primar destoinic in comuna, pe Lucian Andreica, ati auzit de el, cel care a ajutat o gramada de oameni aflati in nevoi si si-a cheltuit o mare parte din bani facind drumuri pe cont propriu atunci cind nu au fost bani la buget, el ne-a ajutat si pe noi la Poiana Sohodol sa avem siguranta cailor de acces chiar si in timpul iernii. Si pentru ca veni vorba, ati vazut cind ati venit incoace manastirea… Tot el este cel care il sprijina pe parintele ieromonah Irineu sa intretina aceasta manastirea in felul in care arata… Dati-mi voie sa imi fac datoria de dascal si sa va fac o scurta istorie a acestei dragi manastiri. A fost biserica satului multa vreme. In jurul anilor ‘70, parintele Dosoftei Muraru insusi a slujit aici, de fapt, a fost cam sase ani aici si a restaurat biserica din temelii. Vreau sa va spun ca are o pictura in fresca deosebita, vitralii trase in plumb, tehnica manuala, deosebit de valoroase. Manastirea aceasta ne-a deschis aici la Sohodol calea turistica. De acum trebuie numai sa facem pensiuni, iar primarul sa termine drumurile pe care le-a inceput, ceea ce se va intimpla in scurt timp.
Ce ati mai facut, ce mai faceti?
Pai ce sa fac? Umblu sa aflu… M-am intilnit cu o gramada de oameni. Si cu copii. Am fost ca in fiecare an in mijlocul copiilor ca sa le aduc un strop de bucurie. M-am intilnit miercurea aceasta cu copiii din comuna Avram Iancu, elevi si gradinari deoptriva. Au fost si ei bucurosi sa ma vada si sa primeasca cite o mica atentie de la mine, nu mare lucru, ceva simbolic de inceput de an scolar. Eu am avut ocazia sa mai stau o data in banca si sa imi aduc aminte… Doamne, ce trece vremea… Trebuie sa avem grija de acesti tineri, sa ii invatam sa creasca si sa traiasca frumos. La fel si de dascali, caci fara ei nu se poate desavirsi educatia. M-am intilnit cu veterani de razboi cu care am stat la taifas de bucurie, dar si de necaz, pentru ca nu le este usor… La momentul potrivit, cind imi voi lansa programul electoral veti intelege ca eru chiar am batut geografia judetului cu piciorul, ca sa aflu nevoile oamenilor, ca sa stiu cum pot sa ii reprezint in Camera Deputatilor. Pot sa va spun ca voi avea cabinele parlamentare in zonele principale, iar usile, usile mele vor fi mereu deschise. Ceea ce imi doresc cel mai mult este sa imi ajute Dumnezeu sa am sanatate ca sa pot ajuta. Eu am o rugaciune care ma insoteste, este Rugaciunea Seninatatii si care spune, Da-mi Doamne puterea sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul sa le schimb pe cele pe care le pot schimba si intelepciunea de a face diferenta dintre ele. Sper din tot sufletul meu sa fie asa!
Propteaua de din jos…
Nicolae Furdui Iancu este candidatul liberal pentru Camera Deputatilor in Colegiul Uninominal 5 care include marea parte a Apusenilor, dar si alte zone demne de toata atentia, zona Teius, Intregalde si Rimetea. Alte areale pe care candidatul spera sa le poata scote la propriu din izolare sau din nevoi prin aportul sau la pachetele de legi dedicate, odata ce va ajunge in Parlament si despre care va vorbi in reportajele si interviurile viitoare, in vinerile care urmeaza. L-am intrebat, daca are atita treaba, cum se va impaca si cu politica?
De cind ma stiu am fost foarte organizat. Va puteti imagina ce se putea intimpla cu cariera mea, daca nu as fi stiut sa calculez programul meu si al formatiei mele de suflet, care ma insoteste peste tot, ce s-ar fi intimplat daca dadeam gres? Cu siguranta nu ajungeam unde sint. In politica am intrat acum 8 ani, fara surle si trimbite. Cintecul de tulnic l-am promovat pentru ca mi-e drag si pentru ca e parte din sufletul motilor, din sufletul romanilor, nu ca sa imi faca mie reclama. Eu nu am nevoie de prea multa reclama, ma cunoaste lumea, nu am nevoie sa bat doba, cum spuneam. Am intrat in politica ca sa ajut cu numele meu si cu puterea mea cultura si traditiile judetului care pina la urma, sau poate mai intii, sint parte a economiei acestui judet. Am sprijinit o multime de hotariri ale Consiliului Judetean in perioada in care am activat ca si consilier judetean, iar o serie de institutii au beneficiat de ajutorul meu. Sint unele care s-au infiintat chiar la sugestia mea si in urma sustinerii mele. In general, politicienii stiu toate acestea despre mine si cred ca apreciaza, dovada ca nu am avut cuvinte de rau pina acum, de cind mi-am anuntat candidatura. Pe foarte multi ii apreciez si eu, si chiar in multe puncte pe contracandidatii mei. Sint un om de onoare si asa vreau sa ramin, insa, de cind mi-am propus sa candidez, mai vreau sa fiu si… propteaua de din jos. Ce vrea sa fie asta? Am fost la Arieseni pentru ca v-am spus, vreau sa calc pamantul cu piciorul si sa ii ascult pe oameni, abia dupa aceea imi voi definitiva programul, iar acolo am stat de vorba cu um om de vreo 80 si ceva de ani caruia i-am cerut un sfat, ce ar trebui sa fac mai mult decit gindesc io acum poate? A zis asa, pai, daca ajungi la Bucuresti, fa sa fii propteaua de din jos ca de aia avem nevoie… Am intrebat ce vrea sa zica? E ca la claia de fin, mi-a spus. Multi se straduie sa o aranjeze, sa faca treaba buna, sa o aseze, dar care o tine dreapta si de ajutor este propteaua de din jos… Nu am sa uit cit traiesc sfatul asta!
Ce mai face artistul NICOLAE FURDUI IANCU? MERGE LA MIHAELA RADULESCU!
Duminica aceasta sintem, impreuna cu sotia si copiii mei, la
Manastirea Poiana Sohodol
Manastirea Poiana Sohodol
3 vietuitori, viata de obste
Hram: Inaltarea Domnului;
Acces: DN 75 Campeni (spre Vadu Motilor), 3 km, apoi DL stanga Gura Sohodol-Sohodol-Poiana Sohodol (15 km);
Staret: ierom. Irineu Filip;
Cazare: 6 locuri
Adresa: sat Poiana Sohodol, com. Sohodol, 517727, jud. Alba
Subscribe to:
Posts (Atom)