90 de ani de la marile bătălii ale românilor din vara anului 1917

I. Jertfele moţilor din timpul primului război mondial 1914-1918

28 iulie 1914, când Austro-Ungaria dezlănţuie acţiunea de „pedepsire şi desfiinţare” împotriva Serbiei, marchează începutul primului măcel mondial, în acele condiţii, ziarul „Românul” condus de Vasile Goldiş, se pronunţa, ca şi întreaga presă din România, împotriva folosirii românilor din Transilvania într-un război străin de interesele lor1.

Datele adunate de Asociaţiunea transilvană pentru literatura şi cultura poporului român (ASTRA), sub coordonarea lui T.V.Păcăţeanu, dezvăluie crudul adevăr că, românii au fost cei care au dus greul războiului; folosiţi fiind drept carne de tun şi „fiind priviţi cu ură”de stăpânire2.

Imediat după încheierea războiului au fost strânse date din 22 de judeţe, 7 oraşe municipii, 33 oraşe de consiliu şi 4183 comune rurale. De pe întreaga Transilvanie nu s-au primit atunci rapoarte decât de la 69 de comune rurale. Tabloul jertfelor a fost zguduitor. Din totalul populaţiei române, din teritoriul aflat sub dominaţie austro - ungară, au luat parte la mişcările de război aproape a şasea parte din numărul locuitorilor români.

Asfel, au participat:



I. a) Activi pe front-------------------------------------------------------- 449.796

b) Servicii auxiliare şi mobilizaţi pe loc.----------------------------------- 34.578

c) Arestaţi şi internaţi------------------------------------------------------ 1.734

d) Refugiaţi---------------------------------------------------------------- 3.436

Total: ------------------------------------------------------------------ 489.544

Dintre aceştia avem :

II. a) Morţi pe câmpul de luptă----------------------------------------------- 41.739

b) Morţi în temniţă, în pribegie, în spitale sau acasă

în urma bolilor s-au rănilor contractate pe front--------------------------- 11.275

c) Răniţi şi bolnavi-------------------------------------------------------- 37.898

d) Dispăruţi-------------------------------------------------------------- 29.839

Total-------------------------------------------------------------------- 120.751

În urma celor morţi şi dispăruţi au rămas :

III . a) Văduve de război------------------------------------------------------- 38.630

b) Orfani de război------------------------------------------------------- 79.226

Iar după apartenenţa socială :

IV. a) Ţărani---------------------------------------------------------------- 468.329

b) Meseriaşi şi comercianţi----------------------------------------------- 14.668

c) Intelectuali-------------------------------------------------------------- 6.547

Şi contribuţia materială a fost excesiv de mare, cu toate că nu dispunem de toate datele:

V. a) Contribuţii pentru armată (alimente, albituri etc.) ---------------- 11.884.169 lei

b) Pagubele de război ------------------------------------------- 285.598.471 lei

Total: ----------------------------------------------------------- 297.482.640 lei

Adică, aproape 300.000.000 lei la valoarea de atunci.



Datele ce le-am găsit la Arhivele Statului din Sibiu, fond ASTRA, pentru toate localităţile moţeşti, însumează: la I = 18.236; la II =5.452; la III = 4.491; la IV = 18.258, iar la V = 1.609.800 lei.

După cum reiese din rapoartele trimise, la solicitarea ASTREI, de către oraşe, comune etc. sunt amintite şi rechiziţiile de animale, piei de animale, furaje, alimente şi alte produse, care numai „benevole” nu erau, aşa cum se pretindea de către autorităţi. Din filele de la dosarul judeţului Turda - Arieş, filele 2, 6, 7, 26, 39 aflăm că se făceau presiuni asupra oamenilor pentru a subscrie şi sume de bani în fondul ajutorului de război3.

Cifrele din situaţia prezentată mai sus sunt grăitoare pentru noul val de suferinţe, de astă dată irecuperabile, suferinţe ce s-au adăugat la mizeria ce o înduraseră moţii anterior. Astfel, zeci de mii de oameni au fost târâţi pe front, iar mii de morţi au rămas pe câmpul de luptă, la care se adaugă dispăruţii, invalizii orfanii şi văduvele.

Revolta ce fierbea în rândurile oamenilor, dublată de jalea de care erau stăpânite majoritatea familiilor aflate în situaţia prezentată mai sus erau deosebit de apăsătoare, în acest sens este semnificativ conţinutul articolului intitulat: „Scrisoarea celui dus: căpitan Ioan Candrea”, apărut în ziarul „Românul”, numărul 39 din 4 martie 1916, semnat „ De la munte”. Iată-l : „... te-ai născut şi ai petrecut anii nevinovatei tale copilării în creierii Munţilor Apuseni, în Câmpeni, aproape de cristalinul Arieş... şi-ţi vei dormi somnul de veci departe de ai tăi”.

Printre cei mulţi căzuţi pe front s-a numărat şi soldatul Gheorghe Tomuş, din Vidra-Ponorel, satul Orgeşti.

Suferinţele erau zilnic amplificate de rechiziţiile forţate, de mobilizarea mai vârstnicilor la lucru în mine de cărbuni, în exploatări forestiere şi de atitudinea sfidătoare, batjocoritoare şi abuzurile săvârşite de către jandarmi şi organele administrative locale şi cercuale austro-ungare.

În vara anului 1916, odată cu intrarea României în război, sa-u semnalat manifestări de simpatie şi speranţe într-o apropiată eliberare şi unire cu patria mamă. Sunt tot mai atent urmăriţi patrioţii românii şi s-au înmulţit arestările şi procesele de „trădare de ţară”, ori deportările5. Printre cei arestaţi se număra şi fruntaşul român Zosim Chirtop, notar public în Câmpeni6.

Ştefan Cicio Pop cerea guvernului format în iunie 1917, cu Esterhazy în frunte, care 1-a înlocuit pe Tisza să înceteze asuprirea politică la care românii au fost supuşi începând cu vara anului 1916. Camera l-a întâmpinat cu proteste şi la acuzat de cuvinte „neparlamentare”7. Suferinţele de tot felul au determinat manifestări de nesupunere la încorporări şi rechiziţii. S-au înmulţit dezertările din armată şi constituirea în adevărate detaşamente de dezertori. In Apuseni acestea erau deosebit de puternice. Soldaţii dezertori nu se înfricoşau de măsurile tot mai drastice luate de autorităţi .

Este interesantă relatarea lui Nicolae Vulturar din Vidra-Ponorel (născut în 1900), care nu a răspuns în februarie 1918 ordinului de recrutare şi a plecat în Munţii Gilăului la Irişoara, unde a activat într-un asemenea detaşament. Toţi ceilalţi dezertori din armată aveau arme iar jandarmii nu îndrăzneau să-i caute. Erau acolo şi Aurel Vârtan a Dandului, tot din Ponorel şi Dumitru Oarga a Marenii, din Ponorel şi el; Gheorghe Vârciu a lui Hubăr din Săcătura (Vadu Moţilor), Traian Gavra din Avram Iancu, fost Vidra de Sus. Ei se aprovizionau cu cele necesare - alimente şi tutun din Albac şi Săcătura deplasându-se pentru aceasta în grupuri de câte 15-16 şi în aceste condiţii jandarmii îi ocoleau. Mai spunea cel intervievat că într-o asemenea deplasare au întâlnit o patrulă de jandarmi, un strajămeşter şi câţiva „catano render” pe care i-au somat şi dezarmat. Fiind astfel în siguranţă şi-au continuat drumul spre munte cu aprovizionările realizate.

Asemenea detaşamente fiinţau şi în spre Călineasa şi vârful Bihor, fiind alcătuite din albăceni, arădani, gârdeni, negreni, lupşeni, scărişeni şi din alte localităţi. Pe fronturi, tot mai mulţi soldaţi români au părăsit în taină câmpul de luptă şi s-au predat „duşmanului”.

Bibliografie:

1. C. Nuţu, op cit., pag. 125

2. T.V. Păcăţeanu, Jertfele românilor ...,în „Transilvania,”an LIII, nr. 1-2/1923, pag. 32-47

3. Ibidem, pag., 49-50.

4. T. V. Păcăţeanu, op cit., pag. 49-50.

5. „Interviul” luat şi consemnat în memoriile lui Zosim Chirtop şi Gica Pantazescu.

6. „Românul”, anul VI, Arad, nr. 39, din 4 martie 1916.

7. Ştefan Pascu, op cit., pag. 269; C. Nuţu, op cit., pag. 137.
8. Ştefan Pascu, op cit., pag. 254, 286



II. Unităţi de voluntari din rândul prizonierilor moţi

Pe fronturi, tot mai mulţi soldaţi români, pe deplin conştienţi că nu războiul cu Antanta era şi cauza lor, au părăsit în taină câmpul de luptă şi s-au predau „duşmanului”. Numărul prizonierilor români din Munţii Apuseni era de ordinul miilor, în fiecare localitate moţească am găsit, încă în viaţă, între 10-20 veterani din rândul participanţilor la primul război mondial. Dintre prizonierii de pe frontul din Galiţia şi Pocuţia mulţi au ajuns în lagărul de la Darniţa, la 8 kilometri de Kiev, la un centru de triere. Cei mai mulţi au rămas aici, iar alţii au fost repartizaţi prin alte lagăre (chiar şi în Siberia), ori la munci în gospodăriile moşierilor ruşi, unde lucrau cu „statutul” de prizonieri. Printre cei care au avut parte de aceste lagăre şi, cărora le-am notat amintirile (memoriile), s-au numărat şi Gheorghe Corcheş din Câmpeni-Certege, Constantin Anca, Iosif Chicidea, Gheorghe Şchiop şi Nicolae Gligor-Nicula din Bistra, Mihai Motora şi Ioan Palade a Buşii din Câmpeni, Ursu Toderaş din Cărpiniş, Ioan Bârlog şi Ioan Nariţa din Sohodol-Poiana, Dumitru Piesa din Ponorel, Gheorghe Borteş, Nicolae Anca, şi Petru Sicoe din Sohodol, Nicolae Costea Durabel din Gura Sohodolului, Avram Sicoe din Ciuruleasa, Teodor Toma şi Victor Miclea din Mogoş, Ilie Dumitraş şi Gheorghe Praţa din Lupşa, Petru Barb şi Nicolae Fornade din Lupşa-Geamăna.

Ilie Buda, din Câmpeni-Vârşi, relata că profitând de neatenţia patrulei şi de terenul împădurit, unde se afla în ziua de 2 noiembrie 1916, s-a furişat şi s-a predat prizonier colaborând cu cei din „Antanta”. Acestora, le-a furnizat date importante, despre poziţiile inamicului comun şi astfel s-a reuşit să se cucerească poziţii cheie în dispozitivul austro-ungaro-german.Tot el mai spunea că, în drum spre Cernăuţi, numărul celor excortaţi depăşea cifra de 300. Marea lor majoritate, făcuseră parte din regimentul 64 Orăştie. Ajunşi la Darniţa a întâlnit, între cei aflaţi în lagăr, vreo 50 de persoane numai de pe raza Sohodolului. Cunoscuţii de acolo, cu mai multă vechime, i-au înlesnit şi lui să intre în slujba unui antreprenor, care arendase şi administra calea ferată rusească pe o distanţă de 50-60 kilometri. Ei lucrau la întreţinerea liniei, descărcarea cărbunilor, alimentarea locomotivelor, etc.

Ofiţerii de aici au făcut demersuri în martie-aprilie 1917, în conjunctura favorabilă dată de revoluţia burgheză din Rusia, pentru organizarea de detaşamente de voluntari care să contribuie la eliberarea patriei mame şi apoi şi a Transilvaniei. Şi aici moţii au fost printre primii care s-au înrolat.. Până la completarea efectivului erau instruiţi la Kritceatki, localitate situată între Darniţa şi Kiev. În 13 aprilie 1917 a avut loc la Darniţa o adunare a prizonierilor, când toţi şi-au exprimat acordul deplin cu textul „Declaraţiei-manifest” ce le-a fost prezentată1 .

Organizaţi în unităţi de voluntari ei ajung în 8 iunie 1917, cu primul eşalon la Iaşi şi staţionează la Hârlău. Primiţi în Iaşi cu entuziasm au socotit momentul ca „începutul realizării întregirii naţionale”. Se împlinea asfel, şi din punct de vedere politico-militar ceea ce a existat totdeauna, din punct de vedere spiritual, între românii de pe cele două laturi ale Carpaţilor „...unitatea lor deplină” şi dorinţa „de a lupta români alături de români pentru apărarea patriei”, ceea ce pecetluia pentru totdeauna „hrisovul definitor al întregirii neamului românesc” . Din comisia constituită, pentru recrutarea de voluntari, făceau parte, pe lângă Ilie Buda, amintit mai sus şi plutonierul Zaharia Rusu de lângă Gherla, loan Popa de lângă Cluj şi alţii. Aceasta şi alte comisii de recrutare, constituite în acest scop s-au deplasat şi la prizonierii aflaţi la Kursk, Poltava, Moscova şi Kiev.

Simbolic, pentru Ţara Moţilor, este şi faptul că, unităţile şi subunităţile constituite (companii, batalioane, regimente) purtau numele eroilor români, înaintaşi ai moţilor: Horea, Cloşca, Crişan, Avram Iancu, cât şi al unor localităţi ardelene: Turda, Alba Iulia, Abrud, Brad, etc. Şi aceste denumiri au fost de natură să-i unească şi să-i îmbărbăteze pe soldaţi. Ursu Toderaş, ca şi Ilie Buda, Ioan Palade, Petru Sicoe relatau că au făcut parte din Batalionul I „Avram Iancu”. Apoi, Gheorghe Praţa (n. în 1887 ), arată că el a fost recrutat la Ufa, unde lucra la o mină de cărbuni şi că, sosit în Moldova, a fost înrolat în Regimentul de voluntari „Turda”.

Printre prizonierii din Siberia care nutreau şi ei speranţa eliberării şi întoarcerii în ţară s-au numărat şi Gheorghe Haneş din Neagra, Victor Miclea (n. 1 895) şi Teodor Toma (n. 1886), ambii din Mogoş. Pe aceştia i-a prins revoluţia rusă la Omsk. De menţionat că mulţi prizonieri s-au întors acasă abia după război3.

Unităţile de voluntari între care şi batalionul Avram Iancu au luat parte, încă de la început, din a doua jumătate a lunii iulie 1917, la eroicele lupte de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Pe câmpul de luptă voluntarii au dat dovadă de curaj şi vitejie.

La 60 de ani de la eroicele lupte, în 1977 printre veteranii (aflaţi în viaţă) distinşi cu medalia jubiliară au fost şi: Ilie Dumitru şi Gheorghe Praţa din Geamăna, Dumitru Piesa din Ponorel, Nicolae Anca, Gheorghe Borteş şi Petru Sicoe din Sohodol4.

De fapte de vitejie, luptând sub deviza „Pe aici nu se trece” s-au acoperit şi Ioan Palade şi Ioan Pantea din Câmpeni, Ursu Toderaş din Cărpiniş, Nicolae Costea-Durabel din Sohodol şi mulţi alţii care la acea dată (1977) nu se mai numărau printre cei vii. Au fost şi cazuri când unii voluntari, trecând prin zona de ocupaţie germano-austriacă, recunoscuţi fiind după bocancii francei din dotare, aşa cum spunea Zaharia Rusu, au fost catalogaţi „trădători de ţară”, condamnaţi şi închişi în lagărul de la Kenermezi ( lângă Budapesta) , de unde au scăpat în condiţiile „spargerii”, în octombrie 1918.

Bărbaţii moţi, purtaţi cu regimentele din care făceau parte (50 Alba Iulia, 21 honvezi Sibiu şi altele) pe frontul italian ajung „prizonieri” şi, aşa cum relata valorosul învăţător şi dirijor de cor din Bistra - Iuliu Coroiu (născut în Ponorel la 19 februarie 1886), Gheorghe Bădău din Avram Iancu-Târsa (n. 1897), Ioan Iancu din Ciuruleasa, Nicolae Cutean Ţâru (n. 1 892) din Mogoş, Andrei Oprean din Lupşa-Muşca şi alţii. Ei au ajuns în lagărul din fortul de la San Petro din Bologna şi de aici la Citta Ducale de lângă Roma. luliu Coroiu era în legătură cu grupul de 84 ofiţeri români care la 7 mai 1918 cereau preşedintelui Orlando să organizeze legiunea voluntarilor români5. La 1 iunie 1918, a pleacat 1100 voluntari conduşi de zece ofiţeri, printre aceştia se afla şi Gheorghe Bădău şi au participat la bătălia de la Piave6. Tot Iuliu Coroiu arăta că el şi alţi voluntari români din tabăra de la Citta Ducale au fost solicitaţi să patruleze prin Roma pentru păstrarea ordinei7

Interviurile cu veteranii (memoriile adunate) mi-au dovedit că românii din Munţii Apuseni au fost prezenţi activ şi la faptele din perioada modernă a istoriei noastre, în care aceştia sau înscris încă o filă glorioasă în cartea neamului românesc.

Bibliografie:

1. Ştefan Pascu, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, Cluj 1968, pag. 272.

2. Ibidem, pag 276.

3. 50 de ani de la M.R.S.O., în Studii şi articole de istorie, nr. XI, /1968 pag. 6- 12.

4. Tabelele nominale cu cei distinşi de la Centrul militar judeţean Alba, dosarul Câmpeni şi zonă

5. Iuliu Coroiu, Memorii, mss şi Aurel Loghin, Făurirea statului naţional unitar român, în Cronica, nr. 48/1968, pag. 1-11 şi Memorii
6. Ştefan Pascu, op. cit pag. 301; Memorii de la veterani, mss.

7. Memorii de la veterani, mss.



* Pe frontul italian din avioane franceze era lansat, pentru ostaşii români din armata austro-ungară, un manifest scris de către Traian Vuia, manifest ce era citit cu interes, pe ascuns, de către soldaţi.

Câmpeni, la 12 iulie 2007